Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jodie Foster, acuzată că este favorizată de judecători

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 septembrie 2010 ·

Actriţa este acuzată de părinţii adolescentului pe care se presupune că l-ar fi molestat fizic de faptul că, din cauză că este celebră, judecătorii o favorizează la proces.

Părinţii au înaintat chiar o plângere penală în acest sens, însă aceasta a fost respinsă de judecătorii Tribunalului din Los Angeles.

"Este evident faptul că procurorul general are un sistem juridic special pe care îl aplică persoanelor faimoase şi bogate", spun petenţii citaţi de RadarOnline.

După ce a investigat cazul timp de trei luni, Poliţia din Los Angeles a constatat că rezolvarea lui este de competenţa procurorilor districtuali. Aceştia, la rândul lor, au decis că, din lipsă de probe, cazul trebuie închis, chiar dacă nu au i-ai luat lui Jodie Foster nicio declaraţie.

"Judecată pentru VIP-uri: dacă mănuşa este pe măsură, păstreaz-o şi nu lua în seamă nimic, pentru că ei sunt faimoşi", spun părinţii băiatului molestat.

Aceştia susţin că actriţa câştigătoare a şase premii Oscar le-a lovit cu brutalitate fiul, într-o parcare a centrului comercial The Grove. "Jodie l-a împins şi l-a zgâriat, lăsându-i vânătăi şi zgârieturi pe braţe", afirmă tatăl băiatului.

Jodie Foster a fost acuzată că, pe 29 mai, anul acesta, a molestat fizic un adolescent de 17 ani, în parcarea centrului comercial "The Grove", pe când ieşea de la film, alături de copiii ei.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Los Angeles a declarat, atunci, că, de fapt, tânărul era un paparazzo profesionist.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări cu privire la situaţia juridică a fraţilor Tate

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări către România cu privire la situaţia juridică a unor influenceri cunoscuţi. Precizările vin după ce Financial Times a anunţat că Washingtonul a exercitat presiuni asupra autorităţilor ro

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan a fost reţinut de procurori

Mediafax acum 4 ore
Bărbatul care a adresat pe TikTok ameninţări cu acte de violenţă împotriva Preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei, a fost reţinut. El urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

”Degeaba schimbăm conductele, dacă nu există agent termic care să treacă prin ele”. Nicușor Dan propune fuziunea ELCEN cu Termoenergetica

Ziare.com acum 3 ore
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, pledează pentru fuziunea ELCEN cu Termoenergetica marți, 18 februarie. Edilul care candidează independent la alegerile prezidențiale spune că situația termoficării din București s-ar putea îmbunătăți doar

Erdogan propune Turcia, după o întâlnire cu Zelenski la Ankara, drept o ”gazdă ideală” a unor negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA

News.ro acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă marţi că Turcia ar fi o ”gazdă ideală” a unor negocieri de pace în Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”Ţara noaastră va fi o gazdă ideală a probabilelor negocieri între Rusia, Ucraina şi Statele Unite

Nicuşor Dan, despre deszăpezire: Responsabilitatea principală a fost a primarilor de sector

Mediafax acum 2 ore
„Da, am plecat luni şi marţi. Azi e marţi, mâine dimineaţă voi fi la Bucureşti. Am plecat luni şi marţi, am delegat directorilor responsabili. Din ceea ce priveşte problema ninsorii, am fost în legătură directă cu directoarea serviciilor publice, di

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță, supus dezbaterii publice. Când ar putea începe depunerea cererilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul de înscriere pentru creșă și grădiniță pentru anul școlar 2025-2026, iar cererile ar trebui să fie depuse începând cu 26 mai. ”Copilul tău începe grădiniţa sau creşa la toamnă? Am lansat în

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°