Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Criza te ajută să-ţi faci mai mulţi prieteni"

Publicat in Romania Libera, joi 23 septembrie 2010 ·

Care sunt marile evenimente ale ediţiei de anul acesta?

Cristina Modreanu: Evenimentul principal este prezenţa în programul festivalului a celor mai bune producţii româneşti realizate în toată ţara. Faptul că teatrele din ţară pot veni în turneu la Bucureşti este un eveniment în sine, date fiind condiţiile financiare în care funcţionăm în acest moment. Pe lângă asta, avem în festival creaţii ale unora dintre cei mai apreciaţi regizori din noul val european - Romeo Castelucci, Krysztof Warlikowski, Rodrigo Garcia - dar şi nume ce ţin deja de istoria teatrului, precum Lee Breuer, Matthias Langhoff, Billy Cowie. De asemenea, cel mai nou spectacol al lui Silviu Purcărete, o coproducţie internaţională a mai multor companii şi festivaluri, „Regele moare" de Eugene Ionesco - e un alt eveniment pe care sunt sigură că îl aşteaptă mulţi spectatori.

Dar evenimentele care se adresează în mod special oamenilor din teatru?

C.M.: Seria de conferinţe a FNT 20 este un punct important din program, special gândit pentru oamenii de teatru, care au nevoie de cât mai multe întâlniri şi de cât mai multă informaţie pentru a evolua. Tot lor le-a fost dedicată încă de acum trei ani Colecţia FNT, în care apar cărţi de specialitate: anul acesta vor fi traduse „50 de regizori-cheie ai secolului 20" editată de pres­tigioasa editură britanică Routledge, respectiv „Kantor" de Michal Kobialka, un studiu căruia îi vor corespunde în program o conferinţă a profesorului Kobialka, proiecţii cu spectacolele lui Kantor şi o expoziţie de fotografie din spectacolele acestuia - toate incluse în ceea ce am putea numi un „moment Kantor", aşa cum anul trecut am avut un „moment Grotowski". Trebuie să ştim nu numai care sunt vocile cele mai noi din teatrul lumii, ci şi care au fost înaintaşii lor.

La ediţiile 2009 şi 2010 ai avut şi ghini­onul de a face festivalul în plină criză eco

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum 30 minute
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară oprită temporar între staţiile Gherla şi Dej - FOTO

News.ro acum 28 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulaţia trenurilor este tem

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 3 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum 34 minute
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la Twitter

News.ro acum 3 ore
Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA l-a dat în judecată, marţi, pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la X, cunoscut atunci sub numele de Twitter, aşa cum prevedea legea federală, care îi p

Industria petrolieră arctică a Rusiei, afectată grav de sancţiunile SUA asupra navelor şi depozitelor sale

News.ro acum 3 ore
Industria petrolieră arctică a Rusiei se confruntă cu perturbări majore din cauza sancţiunilor impuse de SUA asupra tancurilor petroliere şi a depozitelor sale, ceea ce a dus la blocarea stocurilor de ţiţei destinate cumpărătorilor din Asia, potrivi

Marea Britanie investighează serviciile de căutare Google sub noile reguli stricte privind concurenţa

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA) din Marea Britanie a deschis marţi o investigaţie asupra serviciilor de căutare Google, marcând prima anchetă majoră sub noile reguli stricte ale ţării privind concurenţa digitală, relatează CNBC. CMA eva

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°