Ziua de Curăţenie Naţională, programată pentru 25 septembrie prin proiectul “Let`s Do It, Romania!”, a atras până în prezent aproximativ 3.800 de voluntari din Sălaj, peste o mie din ei înscriindu-se în ultimele trei zile. La nivel de judeţ, se va face curăţenie în 47 de comune şi patru oraşe, numărul cel mai mare de voluntari fiind estimat pentru municipiul Zalău.
Voluntarii zălăuani sunt aşteptaţi sâmbătă, la ora 8, la punctul de înregistrare care va fi organizat în Piaţa 1 Decembrie 1918 (pe platou), pentru a le fi repartizate mormanele de deşeuri care trebuie curăţate. Pentru circa 600 de voluntari care se vor prezenta la punctul de înregistrare respectiv, organizatorii pot pune la dispoziţie mijloace de transport care să îi ducă la mormanele din jurul municipiului, dar şi în judeţ.
Totuşi, având în vedere numărul foarte mare de voluntari înscrişi pe ultima sută de metri, voluntarii din Zalău sunt rugaţi să îşi asigure singuri mănuşi şi câte un sac de plastic (pentru deşeuri, o rolă de 10 buc/4,16 lei), întrucât stocul pregătit de organizatori a fost epuizat.
Pentru Şimleu Silvaniei, punctul de înregistrare va fi în Parcul Central, unde voluntarii sunt aşteptaţi sâmbătă la ora 8, pentru a li se repartiza mănuşi şi saci. Dovadă că locuitorii de sub Măgură sunt pregătiţi pentru Ziua de Curăţenie Naţională sunt cei peste 100 de şimleuani înscrişi deja pentru Marea Curăţenie care se face în câteva zone importante pentru oraş, dintre care menţionăm Valea Crasnei, în aval, păşunea oraşului şi zona situată deasupra cabanei Brădet – până la pădure.
Pentru celelalte două oraşe şi pentru comunele în care se va face curăţenie, punctele de înregistrare vor fi în cadrul primăriilor, unde voluntarii sunt aşteptaţi la ora 8. La Jibou, sunt aşteptaţi să ia parte la acţiune aproximativ 300 de voluntari, care vor curăţa malurile Someşului