Ei pot fi amendaţi pentru că nu şi-au plătit până acum impozitele suplimentare de 16,5 la sută stipulate în controversata Ordonanţă 58 din 2010. În judeţ, doar o persoană şi-a achitat până acum taxele pentru veniturile realizate din drepturi de autor. Este vorba de jurnalista Mihaela Moldovan.
Sălăjenii vizaţi de Ordonanţa 58 din iulie 2010 emisă de Guvernul Boc nu mai sunt obligaţi acum să se plimbe la trei ghişee, la Casa de Pensii, Casa de Asigurări de Sănătate şi la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), pentru că la ultimele două instituţii s-au deschis ghişee care preiau impozite şi pentru pensii şi pentru şomaj.
Doar un sfert dintre sălăjeni „au cotizat”
Conform legislaţiei, valoarea amenzilor pentru cei care nu şi-au plătit aceste dări porneşte de la minimum de 2.500 de lei, dar poate ajunge şi până la 5.000 de lei. Taxele trebuie achitate până în data de 25 a lunii în curs, pentru veniturile obţinute în luna anterioară.
Cu toate astea, potrivit statisticilor realizate de AJOFM, doar 1.005 din cei 3.946 de sălăjeni (persoane fizice autorizate sau cei plătiţi cu drepturi de autor) obligaţi să plătească taxele impuse prin Ordonanţa 58 au ajuns până acum la ghişee.
„Până ieri dimineaţă, la ora 8.00, am făcut încasări de 7.458 de lei. De menţionat că plătitorii au fost doar persoane fizice autorizate sau reprezentanţi ai întreprinderilor individuale. Un singur sălăjean, plătit cu drepturi de autor, are taxele achitate la zi”, explică Romeo Sârcă, directorul AJOFM.
Nici la Casa de Asigurări de Sănătate n-au fost cozi pentru plata contribuţiei de 5,5 la sută. Claudiu Bârsan, directorul instituţiei, a declarat că rău-platnicii nu vor fi neapărat amendaţi, dar în cazul în care vor avea nevoie de servicii medicale, vor fi obligaţi să plătească retroactiv contribuţia, plus penalizăril