Din datele Inspectoratului Şcolar Giurgiu, aproape 40% dintre şcolile din judeţ nu sunt securizate, cele mai multe fiind unităţile de la sate.
Cei mai mulţi dintre elevii din Giurgiu nu sunt în siguranţă în timpul orelor, pentru că şcolile nu sunt securizate aşa cum prevede legea.
Din cauza crizei, bugetele multor unităţi de învăţământ nu mai permit plata salariilor unor paznici specializaţi, dar nici montarea de camere de supraveghere sau a alarmelor. Iar acolo unde sunt totuşi paznici, în cele mai multe cazuri, ei fac doar tură de noapte.
Soluţii de criză
În timpul zilei, managerii de şcoală asigură paza cum pot. Adică, apelează la tâmplari, la electricieni şi chiar la femeile de serviciu. Acest lucru se petrece şi la Liceul „Ion Maiorescu” din municipiu, unde învaţă aproape 1.000 de tineri. Administratorul liceului, Elena Petrescu, spune că sunt angajaţi trei paznici care însă fac numai ture de noapte.
„Paznicii sunt plătiţi din fonduri proprii. Ne mai ajută cu paza şi instalatorul, tâmplarul, electricianul, când au timp. Nu mai avem bani pentru plata altor paznici”, zice Predescu.
Ia paznicii de unde nu-s
Lipsa paznicilor se simte imediat, orice putând intra nestingherit în şcoli. Astăzi, reporterii „Adevărul de Seară” au intrat în incinta Şcolii Generale nr.8 „Academician Marin Voiculescu” fără să fie întrebaţi de nimeni nimic.
Unitatea are patru intrări, iar la ora 10.00 erau toate libere, de parcă şi paznicii ar fi intrat la cursuri. î
Directorul adjunct Nicoleta Niculae susţine însă că intrările sunt păzite clipă de clipă. Întrebată unde sunt totuşi cei care trebuie să îi păzească pe copii, femeia a explicat că e pur întâmplător faptul că nu se află la intrarea în şcoală. În schimb, Şcoala nr. 8 este singura din oraş care are camere de supraveghere instalate. Imaginile pot fi urmăr