* până la iarnă, tronsonul cuprins între Str. Carantinei şi Str. G-ral Eremia Grigorescu va fi asfaltat, dau asigurări reprezentanţii firmei "Tehnologica Radion" * locatarii tronsonului cuprins între Str. G-ral Eremia Grigorescu şi Str. 1 decembrie 1918 sunt mai ghinionişti: odată cu sezonul rece, şantierul se mută în dreptul curţilor lor
Locatarii străzii Griviţa, pe tronsonul cuprins între Str. Carantinei şi Str. G-ral Eremia Grigorescu (fosta Gării), au toate şansele să scape de gropile, şanţurile, praful sau noroaiele cauzate de lucrările de modernizare a acestei străzi. Pe tronsonul respectiv s-au înlocuit deja conductele de canalizare vechi de jumătate de secol cu altele noi, s-au schimbat ţevile de apă şi se schimbă stâlpii pentru iluminatul stradal. În prezent se lucrează la fundaţia părţii carosabile şi la reamenajarea trotuarelor. "Mai trebuie să coborâm branşamentele de gaze, iar apoi putem să începem asfaltarea. Ne-am propus ca, până la iarnă, să turnăm asfalt de la Carantinei până la Gării. Doar dacă se strică vremea pe perioade mai lungi ar putea să apară întârzieri la respectarea acestui grafic. Dacă vremea va ţine cu noi, şantierul se va finaliza pe tronsonul menţionat", ne-a declarat şeful de şantier Constantin Dumitru, reprezentantul "Tehnologica Radion" Bucureşti, firma care a câştigat la licitaţie implementarea proiectului de modernizare a străzii Griviţa, în valoare de 8 milioane de euro.
Constantin Dumitru a precizat că, după terminarea asfaltării, şantierul se va muta pe tronsonul cuprins între Str. G-ral Eremia Grigorescu şi Str. 1 Decembrie 1918. Se va săpa pentru înlocuirea conductelor de canalizare şi a ţevilor de apă, deci locatarii tronsonului respectiv au toate şansele să se confrunte toată iarna cu gropile şi noroaiele generate de un astfel de şantier.
Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a s