Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Argentina, noua provocare a tenismenilor români

Publicat in GAZETA de SUD, joi 23 septembrie 2010 ·

Andrei Pavel şi compania vor avea viaţă grea în primul tur al Grupei Mondiale, urmând să joace în deplasare cu Argentina.

Conform tragerii la sorţi de ieri, de la Bruxelles, echipa României de Cupă Davis va întâlni, în deplasare, formaţia Argentinei, în primul tur din 2011 al Grupei Mondiale, partidele urmând să se dispute în perioada 4-6 martie. Din formaţia Argentinei fac parte numai jucători din prima sută a clasamentului mondial, fiind vorba de Leonardo Mayer (81 ATP), Horacio Zeballos (72 ATP), Eduardo Schwank (56 ATP) şi David Nalbandian (29 ATP).

De asemenea, la sud-americani ar putea reveni şi Del Potro, al 35-lea jucător al lunii, care a stat pe margine aproximativ un an din cauza unei accidentări extrem de grave, suferite anul trecut la US Open, ce a necesitat o operaţie care l-a scos din circuit pentru o lungă perioadă de timp.

„Nu putem fi favoriţi

în acest tur“

Preşedintele FR de Tenis, Ruxandra Dragomir, nu s-a plâns de rezultatul tragerii la sorţi, considerând că elevii lui Andrei Pavel au mai multe şanse de izbândă decât dacă ar fi picat cu Rusia, Spania sau Franţa. „Nu vom mai avea ocazia să organizăm meciul cu Argentina din Cupa Davis şi va trebui să jucăm în deplasare. Era clar că noi nu putem fi favoriţi în acest tur, iar Argentina va avea şi avantajul terenului propriu. Vom vedea ce va mai fi până atunci, pentru că mai sunt câteva luni până la disputarea meciului şi, în funcţie de jucătorii pe care îi va alege Andrei Pavel şi de forma pe care o vor avea aceştia în acel moment, vom vedea ce se va întâmpla. Am fi putut întâlni adversari şi mai puternici, cum ar fi Spania sau Franţa. Eu cred că am picat destul de bine“, a declarat Dragomir, pentru Mediafax.

Tricolorii, în regres

După victoria cu 5-0 în faţa Ecuadorului, din barajul de promovare în Grupa Mondială a Cupei Davis, te

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 42 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 5 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 14 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°