Joi, 9 septembrie, seara, am avut privilegiul să-l urmăresc pe Maestrul Radu Beligan (sau Meşterul, cum îl numeşte altă parte a breslei, un apelativ preferat şi de bulimicul teatral care vă scrie acum) vorbind sans faille „despre viaţă şi artă“, cale de două ceasuri, cîtorva sute de persoane reunite în sala „Mitiţă Constantinescu“ a Băncii Naţionale a României.

În cadrul „Zilelor culturale“ ale BNR, la 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Centrale, guvernatorul Mugur Isărescu a avut inspirata idee de a ne confrunta cu această extraordinară energie nonagenară, mărturie cît se poate de vibrantă a peste şapte decenii de viaţă teatrală românească. Oglinda scenei, a ludicului histrionic fără vîrstă, aşezată în faţa chipului de azi al „Bătrînei Doamne“ a finanţelor. Magia jocului, fervoarea metamorfozei, qui pro quo-ul, cultul plăcerii, emblema efemerului prin excelenţă au copleşit cu eleganţa, subtilitatea şi căldura evocărilor, dar şi cu fineţuri aluzive şi fermecătoare efecte teatrale, un public riguros, presupus rece şi încruntat (conform prejudecăţilor mele), dar care s-a lăsat cu voluptate pradă emoţiei uneori de-a dreptul covîrşitoare.

Alfa şi omega – ridicarea şi coborîrea cortinei – le-au constituit vraja uceniciei şi elogiul iubirii. Două virtuţi atotcuprinzătoare, de care sufletul românesc resentimentar – dominat astăzi de ură, dezbinare, furie (auto)distructivă, decerebrare, dezumanizare – este din ce în ce mai străin.

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic Meşterul a început prin a-şi mărturisi tandra recunoştinţă (nu lipsită, ba dimpotrivă, plină de evocări nostalgice, dar şi de multe paranteze anecdotice, cu ataşante punctări picante) a învăţăcelului care a fost şi a rămas. Bucuria de-a se fi înfruptat din rigorile exemplare, forţa formativă şi jubilaţia mo