Curiozitatea era firească, mai cu seamă că era vorba despre o trilogie la fel de misterioasă ca „Stăpâ­nul inelelor", dar infinit mai incitantă. Punctul comun constă în faptul că şi de astă dată autorul, respectiv Stieg Larsson, a dispărut înainte să-şi vadă opera ecra­nizată. Ziarist şi scriitor suedez, Larsson a murit la 50 de ani, în 2004, de inimă, şi probabil că şi despre el s-ar fi putut scrie un roman, fiind un tip suficient de atipic, care îşi făcuse testamentul încă din 1977, lăsându-şi averea Ligii Muncitorilor Comunişti, devenită între timp Partid Socia­list. Cât se poate de bizar într-o ţară mo­narhică! În plus, au existat tot felul de speculaţii pentru că primise ameninţări cu moartea, iar best-seller-ul „Bărbaţi care urăsc femeile" (titlu care li s-a părut politically incorrect america­ni­lor, alegând varianta subtitlului: „Fata cu dragonul tatuat") a fost publicat post-mor­tem, în 2005. Apoi a început să curgă cu premii, inclusiv dincolo de ocean, ceea ce, fireşte, duce cu gândul la cazul nostru, dramatic, al lui Cristian Nemescu şi a sa „California Dreamin' (Ne­sfârşit)".

Drama în sine este una complicată, cu multe personaje şi momente tulburătoare, de o cruzime şocantă, chiar dacă, pe alo­curi, justificate. Povestea începe cu un ziarist acuzat de calomnie şi, care, din fericire, când toată lumea părea că s-a dezis de el, e solicitat să descurce un caz care nu mai are legătură cu problemele financiare. Pur şi simplu, un unchi ar dori să afle ce s-a întâmplat cu nepoata preferată, Ha­riett. Iniţial, decurge ca o căutare a acului în carul cu fân, dar, pe parcurs, printr-o cons­trucţie ingenioasă, se conturează mai multe piese ale unui puzzle inteligent şi care ţine publicul cititor sau cinefil cu sufletul la gură, până foarte aproape de sfârşit.

Ca să nu credeţi că e doar un film poliţist banal, nu trebuie ignorată pre­zen­ţa unei a