Partide şi coaliţii din orice parte a spectrului politic se prăbuşesc în sondaje în urma măsurilor de austeritate impuse. Popularitatea lui Sarkozy depăşeşte cu greu pragul de 30%, cea a Angelei Merkel a scăzut în ultimele luni, iar Cabinetul lui Zapatero îi nemulţumeşte pe toţi spaniolii.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, se află într-un moment dificil al mandatului său din cauza măsurile nepopulare adoptate pentru stoparea efectelor recesiunii.
De departe, bătăile de cap cele mai mari le provoacă aprobarea de către Adunarea Naţională a reformei pensiilor, care îi nemulţumeşte profund pe francezi. Aceştia speră ca Guvernul condus de François Fillon să revină asupra proiectului ce presupune creşterea vârstei de pensionare, până în 2018, de la 60 la 62 de ani.
Pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de „reforma lui Sarkozy", francezii au iniţiat, de patru zile, mari mişcări de protest (ieri, presa din Hexagon a numărat 231 de manifestaţii în diverse oraşe), iar sindicatele au aşteptat la proteste peste 1,2 milioane de persoane. Toate sectoarele vieţii publice au avut de suferit, în special educaţia şi transporturile. Doar un tren din două a circulat ieri în Franţa, iar în aeroporturile pariziene 50% din zboruri au fost anulate.
Revoltaţi, francezii cer ca vârsta de pensionare să nu depăşească pragul de 60 de ani
Secretarul general al unei confederaţii sindicale, François Chereque, susţine că protestele vor sfârşi prin a câştiga întreaga susţinere a francezilor şi că, în consecinţă, reforma pensiilor nu va trece de Senat, care urmează să o discute la 5 octombrie. Deocamdată, oficialii de la Paris rămân pe poziţii.
„Nu ne abatem de la prevederile centrale ale refomei, adică măsurile privind vârsta de pensionare", afirmă ministrul Muncii, Eric Woerth. Francezii îl creditează cu şi mai puţină încredere mai ales după decla