Pe coridoarele Puterii e forfotă mare. Se șoptește de-o schimbare. Alta? Ce să se mai schimbe? Cine au fost schimbați acum câteva săptămâni, știm. Știm și cu cine au fost schimbați. De ce au fost schimbați, habar n-avem. De ce? Păi, cine suntem noi să ni se spună de ce? Noi suntem cei mulți și proști care-i votează pe cei puțini și deștepți care ne trag în piept. Singuri? Nu. Prin interfețe.

Unele dintre ele au început să facă fețe-fețe. Nu, nu mă refer la oameni onești, care au crezut în niște politicieni și programul lor spre a sfârși prin a înțelege că oamenii aceia au cam schimbat macazul. Mă gândesc la cei ce au supt la toate țâțele Puterii: instituții, institute, comisii, comitete, mini-ministere, decorații, sinecuri pe termen lung şi mediu, prezidii, sponsorizări, turnee, chiolhanuri, contracte, ambasade, reprezentanțe, consulate, aeroplane oficiale, vilan și intravilan, acareturi etc.

Acum, unele interfețe vin și zic: c-o fi, c-o păți, că sunt dezamăgite, că încrederea le-a fost înșelată, că vai de soarta interfeței, numai interfaţă să nu fii pe lumea asta, nici pe cealaltă, că vai și iarăși vai, că nu li s-a dat pe cât de mult merita dezamăgirea la care au fost supuse etc.

Ce și cum să se schimbe, interfețele nu știu. Tot ce știu este că nu se opun schimbării, atâta vreme cât ele rămân cu tâța Puterii în gură. Nu prea mai e lapte? Nici un bai. O gură de aer n-o fi foc, până se dă drumul iarăși la lăptic.

Cum? Să se schimbe și ele, interfețele? Are you kidding me? Adică, într-o traducere mai liberă chiar decât cea în care s-au angajat unii, Lupoaica moare, dar interfața nu se predă. Face doar o eschivă. Fandează la stânga, la dreapta, spre centru-stânga sau centru-dreapta, în funcţie de schimbare, de unde o fi să pice, că, dacă nu cade, pică. Sloganul brandului de interfață – ”Poa’ să ningă/Poa’ să plouă/Eu țin țâța/N-o las vouă.” Il