Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FABRICA DE IDEI GÂNDUL: Studioul de dans - un business pornit la un grătar, de două foste rivale

Publicat in Gandul, joi 23 septembrie 2010 ·

În campania Fabrica de ideiGândul, vă prezentăm poveştile a 20 de firme mici care au rezistat anul acesta crizei. Gândul va premia cea mai bună idee de afaceri în baza votului pe care cititorii ziarului îl vor putea exprima de luni, pe site-ul gandul.info.

Şcoala de dans OneBeat s-a născut din 12.000 de euro şi fuziunea a două studiouri de street dance mai mici, concurente. Pe vremea aceea, Sol şi Ana Maria, partenerele, aveau 25 de ani. Acum, pe criză, business-ul lor e destul de profitabil, cât să se mai şi extindă

Amândouă conduceau propria lor sală de dans, amândouă aveau acelaşi succes. Împărţeau acelaşi target, le predau cursanţilor acelaşi tip de dans: street dance. Adică de la hip-hop până la dancehall, popping, locking, house şi dance. O vreme, Ana Maria Lungu şi Sol Sinceac au fost adevărate rivale. Până la 25 de ani vorbeau una despre alta aşa cum ai vorbi despre cel mai mare concurent al tău. "Nu ne cunoşteam, nu ne văzusem niciodată, dar clar, nu ne suportam", zice Ana Maria. Dar într-o zi s-a întâmplat un lucru interesant.

254.000 de lei, cifra de afaceri în primul an de existenţă al OneBeat

Au pregătit amândouă Cupa Liceelor la Street Dance, însă fără să ştie una de alta, aşa s-a nimerit. Ba chiar fixaseră amândouă data în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. Cum? Mister. Ca să nu se calce pe picioare, au decis că e musai să se întâlnească şi să vadă ce fac mai departe. Aşa s-au cunoscut şi, peste o vreme, la un grătar, au decis că, decât să fie concurente, ar fi mai util să se unească într-o singură firmă şi să devină partenere. "A fost simplu: ea a zis că i-a plăcut ce am făcut noi până atunci, eu am zis că şi mie ce a făcut ea şi acolo am bătut palma, la grătar", ne povesteşte Ana Maria. Şi aşa s-a născut OneBeat Dance Studio, în Capitală. Afacerea au pus-o pe picioare cu vreo 12.000 de euro, bani câştigaţi la cursurile de street dan

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum o ora
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Datele personale ale unor PARLAMENTARI europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Gandul acum 44 minute
Datele personale a patru din zece membrii ai Parlamentului European şi a peste două treimi dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web. Aceștia s-ar fi înscris pe conturi online folosind adresele oficiale de e-mail şi au furnizat informaţii

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 30 minute
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

„Fantoma lui Biden” și cum a pierdut alegerile Kamala Harris. Ce s-a întâmplat cu trei săptămâni înainte de scrutin ANALIZĂ

Ziare.com acum 49 minute
Publicația Politico a realizat o analiză a rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA. În sprintul final către alegeri, campania Kamalei Harris - la insistenţele acesteia, au declarat consilierii şi aliaţii săi - a început să difuzeze la mitingur

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Căutat pentru crimă în Germania, prins la frontiera română cu droguri asupra sa

Mediafax acum 3 ore
Surpriza poliţiştilor a fost şi mai mare când au descoperit că bărbatul avea asupra sa şi substanţe interzise. Incidentul a avut loc vineri. În timpul controlului de rutină, poliţiştii de frontieră au descoperit că pe numele bărbatului fusese emis,

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 4 ore
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Dronă găsită în Republica Moldova. Poliția investighează vehiculul aerian fără pilot

HotNews acum 3 ore
O dronă a fost găsită de un locuitor din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, informează Poliția Națională din Republica Moldova. Duminică în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați privind aparatul de zbor descoperit. „Informațiile a

Bobby Allison, legendă a NASCAR, a murit la 86 de ani

News.ro acum 3 ore
Bobby Allison, fost pilot NASCAR, membru al Hall of Fame şi fondatorul „bandei Alabama” din curse, a murit, sâmbătă, la 86 de ani. Numele lui Allison se regăseşte în toate cărţile cu recorduri, ocupând locul patru în toate timpurile la victorii în s

ANM anunță ninsori puternice și viscol. Zonele care intră sub cod galben/Prognoză specială pentru București

Gandul acum 3 ore
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marți, 12 noiembrie. Vremea se strică în mai multe zone ale țării, cu fenomene specifice sezonului rece. Potrivit unei informări meteo valabilă de duminică, ora 10, pân

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°