Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De râsul curcilor: Procesul dintre un puşcăriaş, fan al lui Ştefan cel Mare, şi Naţional TV, continuă

Publicat in Adevarul, joi 23 septembrie 2010 ·

Deţinutul Iordache Stroe, închis la pentineciarul Jilava, a fost nemulţumit că filmul Ştefan cel Mare, difuzat de postul Naţional TV a fost întrerupt de publicitate. „Sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film”, spune el într-o plângere. Iar plângerea lui a fost luată în serios de judecători.

La 13 septembrie, instanţa a stabilit că în joc trebuie să intre şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, motivul pentru care Forul va primi din partea instanţei o adresă, precizează paginademedia.ro. CNA trebuie să spună, până la termenul de judecată din decembrie, dacă Naţional TV a încălcat legea şi dacă, aşa cum s-a plâns puşcăriaşul, în filmul Ştefan cel Mare s-a difuzat publicitate cu caracter subliminal.

Povestea datează din 2008, când Naţional TV a difuzat filmul Ştefan cel Mare. Pauza de publicitate l-a dat peste cap total pe Iordache Stroe, deţinut la Penitenciarul Rahova şi s-a pus pe plângeri. Însă nu a uitat să precizeze că este „condamnat nevinovat la 25 de ani”.

Redăm reclamaţia deţinutului:

“În ziua de 25 – 08 – 2008, la postul de televiziune Naţional TV Bucureşti în jurul orei 20.15 a fost difuzat filmul Românesc Ştefan Cel Mare, iar în timpul filmului au difuzat reclamă, încît sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film, iar iei au dat reclamă în timpul filmului, iar dacă doreau să dea reclamă în timpul filmului trebuia să spună căci dă reclamă în timpul filmului, iar eu alegeam alt post de televiziune care spune căci dă film şi aşa este până la sfârşitul filmului de la început şi până la sfârşit, şi ca exemplu TVR 1 şi TVR 2”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 54 minute
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 3 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Două persoane s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la prezidenţiale. Despre cine este vorba

Mediafax acum 46 minute
Este vorba de Dumitru Stanca şi de Elana Lasconi, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu. „Vor merge în faţa Congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la prezidenţiale”, a declarat acesta. Congresu

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum 32 minute
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 35 minute
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 2 ore
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
joi

17°/31°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°