Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi, ora 6.00: Poliţiştii brăileni au plecat la mitingul de protest, în capitală

Publicat in Adevarul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Oamenii legii, îmbrăcaţi în uniforme, reclamă tăierile salariale şi condiţiile din ce în ce mai grele de lucru. „Mergem să ne susţinem cauza, chiar dacă domnul Blaga ne spune că n-avem voie să facem miting", este opinia comisarului şef Marian Prioteasa, liderul sindical al poliţiştilor din cadrul IPJ Brăila.

În această dimineaţă, la ora 6.00, 100 de poliţişti brăileni s-au îmbarcat în două autocare şi au luat drumul Bucureştiului, pentru a participa la mitingul de protest din capitală.

Poliţiştii de la Municipiu, de la Baza de Reparaţii Navale şi de la Frontieră, împreună cu comisarul şef Marian Prioteasa, liderul poliţiştilor brăileni, îşi vor striga nemulţumirile, alături de alţi colegi veniţi din toată ţara, în capitală.

Poliţist brăilean: „Interlopii plini de bani vor să cumpere cinstea oamenilor noştri!”

Amenzi, după fiecare

În Sindicatul Poliţiştilor din Brăila sunt înscrişi aproximativ 600 de membri, ceea ce înseamnă circa 70 la sută din întreg efectivul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Comisarul şef Prioteasa spune că, între timp, a făcut un apel către toţi colegii săi să protesteze, prin scutirea şoferilor de amenzi. „Noi am lansat acest apel, rămâne la latitudinea fiecăruia, însă, dacă va face sau nu acest lucru", a susţinut Marian Prioteasa.

Poliţiştii brăileni au fost păziţi, la protest, de jandarmii la fel de nemulţumiţi

Comentaţi acest subiect pe braila.adevarul.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 55 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale, potrivit ministrului de finanţe

News.ro acum o ora
Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul d

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 10 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 4 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°