Serile de concert din cadrul „Sărbătorii Castanelor“ vor fi marcate de Connect-R, Cargo şi Viţa de Vie. Pe lângă spectacolele la scenă, publicul se va putea bucura de produse tradiţionale şi ateliere de creaţie cu meşteşuguri populare.
Bugetul de austeritate acordat pentru „Sărbătoarea Castanelor” şi-a spus cuvântul. Dacă până în ediţiile trecute, băimărenii au fost obişnuiţi cu nume sonore ale muzicii româneşti şi străine, în acest an, „Sărbătoarea Castanelor“ va fi săracă în ceea ce priveşte numărul vedetelor care vor evolua pe scenă.
Concerte până la ora 23.00
„Sărbătoarea Castanelor“ va începe vineri seara, la ora 18.00, cu un medalion de muzică uşoară, susţinut de Alina Augusta Stavilă, urmând ca de la orele 18.30, să aibă loc un concert extraordinar oferit de Fanfara Municipală. La ora 19.30, va avea loc deschiderea oficială a „Sărbătorii Castanelor“.
Primul concert va începe la ora 20.30, şi va fi susţinut de formaţia „Next”, apoi trupa „Stand Alone“, din Satu Mare. Seara de vineri se va încheia cu concertele de muzică uşoară suţinute de Connect-R şi Aliona. Sâmbătă, programul începe de la ora 13.00, când are loc un spectacol pentru copii – „Cei trei purceluşi“ - susţinut de artiştii Teatrului de Păpuşi din Baia Mare. Între 15.00-17.30, pe scena de pe Câmpul Tineretului, va avea loc un program folcloric organizat de Asociaţia Culturală „Tradiţii Maramureşene”, urmat de un concert de hip-hop al formaţiei „Royal HH” şi unul de muzică pop-dance cu „Daggu Project”, de la ora 19.30. De la ora 20.00, vor concerta Deepside Deejay’s împreună cu Alecsandra şi formaţia Cargo.
Viţa de Vie, cireaşa de pe tort
În ultima zi a „Sărbătorii Castanelor“ va avea loc un program folcloric, de la orele 15.00 până la 18.00, urmat de un concert hip-hop cu DJ MC Case şi unul de muzică rock, cu trupa „Ataria“.
De la ora 21.00, publicul pre