Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facultatea de Filosofie, cea mai performantă

Publicat in Adevarul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti a fost premiată anul trecut la Gala Premiilor în Educaţie, organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu”. Numeroasele proiecte de cercetare, parteneriatele cu universităţi din afară şi calitatea profesorilor şcoliţi în străinătate şi a studenţilor fac din instituţia de învăţământ una dintre cele mai prestigioase din România.

Peste 750 de studenţi la licenţă, masterat şi doctorat urmează în prezent cursurile instituţiei de învăţământ nominalizată cu distincţia „Facultatea Anului“ de către Fundaţia „Dinu Patriciu“. Absolvenţii Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti reuşesc să se angajeze în cele mai variate domenii, datorită abilităţilor pe care şi le dezvoltă pe parcursul studiilor universitare.

Biblioteca instituţiei de învăţământ are peste 80.000 de volume

Joburi pentru absolvenţi

„Spre deosebire de alte facultăţi, profesorii de aici nu se cred atotştiutori, îţi dau dreptul la opinie, iar studenţii sunt activi la seminarii. Interactivitatea şi stilul argumentativ primează în această instituţie. Facultatea oferă o arie variată de studiu, pentru că te poţi specializa şi în domeniul Studiilor Europene”, a spus Carmen Voicu, absolventă a promoţiei 2008.

Dacă o parte dintre absolvenţi fac carieră în domeniul cercetării, majoritatea lucrează în mass-media, comunicare, consultanţă şi chiar în instituţii bancare. „Facultatea noastră dezvoltă spiritul critic, gândirea independentă, capacitatea de analiză şi de interpretare “, a explicat decanul instituţiei de învăţământ, prof. univ. doctor Romulus Brâncoveanu.

Una dintre cele mai dotate facultăţi din Universitatea din Bucureşti are trei amfiteatre şi opt săli de curs moderne, iar cu cei 10.000 de euro câştigaţi de la Fundaţia „Dinu Patriciu“ a fost dotată o sală dedicată doctoran

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 40 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°