Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite este o bună ocazie pentru un moment de reflecţie asupra singurei mese rotunde cu 192 de naţiuni. Întrebarea FP România pentru reprezentanta României la ONU a fost: Există state unde intervenţia ONU este foarte direct resimţită – ca Cipru sau Sudan. Dar cum pot fi cehii, de pildă, conştientizaţi de existenţa şi folosinţa ONU?
Cehii - sau orice altă națiune de pe mapamond – știu foarte bine că gestionarea problemelor globale, care ne frământă și ne afectează pe toți, nu se poate imagina în afara diplomației multilaterale și, în special, fără ONU, fără participarea la dialogul politic global desfășurat la această unică tribună, fie că ne referim la combaterea schimbărilor climatice, la implementarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, sau la promovarea păcii și securității mondiale.
Mai citeşte şi:
Emil Boc: "România va continua să sprijine procesul de reformă a ONU"
Europa, fără „microfon“ la ONU
Ahmadinejad a golit sala ONU
Trăim cu toții într-un context marcat de multiple crize, în primul rând criza economică şi financiară. Multe state se află încă în recesiune; există riscul ca situaţia să se agraveze, iar pericolul cel mai mare este ca instabilitatea economică şi insecuritatea energetică să se răsfrângă asupra securităţii globale în ansamblu.
Provocările acestui început de secol - terorismul, schimbările climatice, migraţia, securitatea energetică, lupta împotriva sărăciei, încălcarea drepturilor omului, proliferarea armelor de distrugere în masă, pandemiile - riscă să escaladeze şi mai mult pe acest fond. Și toate acestea se află pe agenda organizației universale, singura unde 192 de state pot să își facă auzit punctul de vedere asupra tuturor acestor chestiuni!
Drept de vot egal
Pentru a face faţă acestor provocări, este nevoie, mai mult decâ