Cred că unei bune părţi din traiectoria, conduita şi strategia politică ale dlui Traian Băsescu, mai ales după ce-a ajuns la Cotroceni, i se potriveşte un mai vechi banc cu Bulă.
Celebrul personaj învârte în neştire, neobosit, un sac cu şoareci. E întrebat ce are acolo. „Soareci", răspunde Bulă. „Şi de ce-i învârţi?" „Dacă nu-i învârt, se organizează şi-mi mănâncă sacul".
Într-adevăr, atâta i-a învârtit, în primul său mandat prezidenţial, pe liberali, că datorită mişcării centrifuge, i-a scos cu totul din sac. Nu economia „duduia", cum zicea dl Tăriceanu, ci sacul. A fost apoi rândul pesediştilor să fie învârtiţi, pesedişti care, după cum se vede, nici azi nu şi-au revenit din ameţeală. Iar când şi-a dat seama că propriile-i rozătoare sunt pe cale să-i facă o gaură-n sac, Popeye-ul nostru a scos patru dintre ele şi le-a dat să-i ronţăie pisica opiniei publice. Mai greu e cu şobolanii UDMR. Oricât i-ai învârti, ei stau, ai dracului, grupaţi şi nu chirăie decât când socotesc ei de cuviinţă.
Trecând de idiosincraziile personale sau de partid, oricine analizează ceea ce se petrece acum în România trebuie să recunoască faptul că scena politică e dominată de Traian Băsescu. Poate, după unii, malefic dominată, dar dominată clar. Nici pe vremea (sau vremurile) lui Ion Iliescu, raportarea la preşedintele ţării n-a acţionat asemenea unei infailibile hârtii de turnesol. Cu Traian Băsescu ori e laie, ori bălaie, nu încap nuanţe, nici dubii de genul c-o fi, c-o păţi. Are partizani necondiţionaţi şi duşmani ireconciliabili.
Revenind la ideea bancului, problema Domniei-Sale e că în sacul ăsta pe care-l învârte de zor nu sunt azi numai reprezentanţii clasei politice, ci, ca să folosesc o expresie de altătadă, „largi categorii de oameni ai muncii". Practic, cam întreaga ţară. Sacul a devenit prea greu, riscă să se rupă şi Traian Băsescu să rămână doar cu
