Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM Constanţa a pierdut prima partidă în Champions League: scor final - 23 la 33 GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Handbal Club Municipal Constanţa a pierdut la o diferenţă de 10 puncte în primul meci pe care l-au susţinut pe teren propriu în compania celor de la HC Croaţia Osiguranje Zagreb. Timp de o oră campionii României nu au reuşit să se impună pe teren propriu în faţa puternicei echipe croate.

Formaţia de la malul mării a fost pur şi simplu zdrobită de Ivano Balic şi compania, cu scorul de 33 la 23. Deşi la începutul primei reprize Croaţia Zagreb a rămas fără doi jucători, în poarta constănţenă s-a mai înscris de două ori. A jucat cu un singur rinichi „Am avut un portar într-o formă extraordinară, iar acest lcuru ne-a ajutat enorm să câştigăm fără probleme acest meci. A trebuit să muncim să păstrăm acelaşi ritm pe parcursul meciului, pentru că HCM reuşea să se apropie de fiecare dată când ne relaxam puţin. Vom lupta pentru locul doi în grupă, însă avem adversari foarte dificili", a declarat vedeta croaţilor, Ivano Balic. Nikolaos Riganas, (84 pe tricou), a fentat apărarea oaspeţilor Portarul Ivan Pesic, cel care apăra poarta croată, este unul dintre colegii regretatului handbalist Marian Cozma. Fostul jucator de la Veszprem a fost şi el rănit în seara accidentului şi în urma acelei întâmplări nefericite a rămas cu un singur rinichi. Portari de zile mari În minutul 20, Ivan Pesic, a văzut cartonaşul roşu după o intrare destul de urâtă la Alexandru Csepreghi. O primă repriză cu o echipă constănţeană ştearsă, care nu a reuşit să preia conducerea, iar tabela de marcaj confirma acest lucru, 9 - 15 pentru gazde. „Nu a fost uşor acest prim meci în Liga Campionilor, dar acesta este handbalul modern şi depinde de fiecare individiual să reziste la ritmul şi viteza de joc fie în apărare ori în atac", a spus antrenorul Jovica Cvetkovic după meci adăugând că are nevoie de timp ca să ajungă la nivelul la care evoluează echipa croată. Mihai Popescu a fost în formă maximă la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeri Prezidențiale 2024 Marcel Ciolacu a votat la o secție de votare din București

Ziua Constanta acum 15 minute
Marcel Ciolacu a votat în această dimineaţă la o secție de votare din București. "Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume. Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent şi, nu în ultimu

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 17 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 57 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Cutremur azi, 24 noiembrie, cu magnitudinea 4,1, în zona seismică Vrancea

Libertatea acum 17 minute
Duminică, un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 17 minute
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Kelemen Hunor: „România are nevoie de un PREȘEDINTE protector” – Mesajul candidatul UDMR după ce și-a exercitat dreptul de vot

Gandul acum 41 minute
Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și candidat al formațiunii pentru funcția de președinte al României, și-a exercitat, duminică, dreptul de vot la secția de votare din localitatea sa natală, Cîrţa, județul Har

Cadavrul rabinului din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Israel: „incident terorist antisemit”

Mediafax acum o ora
Cadavrul rabinului Zvi Kogan din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Rabinul care are dublă cetăţenie din Israel şi Republica Moldova era dispărut de joi. Autorităţile israeliene susţin că este un „incident terorist antisemit”.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum o ora
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°