Dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, a aprobat punerea în dezbatere publică, pe site-ul ministerului, la adresa: www.ms.ro, a proiectului de Ordin privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă.
„Aveam nevoie în sănătate de un sistem de clasificare mult mai simplu a spitalelor, care să delimiteze clar atribuţiile şi competenţele acestora. Astăzi avem mai multe criterii după care clasificăm un spital, iar competenţele în cele mai multe cazuri se întrepătrund. Noul sistem de clasificare ajută la stabilirea unor proceduri clare de direcţionare a pacienţilor în sistem, posibilitatea realizării unei strategii de dezvoltare a spitalelor în ceea ce priveşte dotările cu echipamente, dar şi de finanţare a acestor unităţi“, a declarat ministrul sănătăţii. (...)
Conform proiectului, spitalele se vor clasifica în 5 categorii, în funcţie de competenţe, după cum urmează: a) categoria I – nivel de competenţă foarte înalt; b) categoria II – nivel de competenţă înalt; c) categoria III – nivel de competenţă mediu; d) categoria IV – nivel de competenţă bazal; e) categoria V – nivel de competenţă limitat. Clasificarea spitalelor de urgenţă va fi realizată în continuare din punctul de vedere al competenţelor, resurselor materiale şi umane şi al capacităţii de a asigura asistenţa medicală de urgenţă şi îngrijirile medicale definitive pacienţilor aflaţi în stare critică, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1764 din 22 decembrie 2006. Criteriile care vor sta la baza clasificării spitalelor în funcţie de competenţe vor fi legate de structura organizatorică a spitalului, aprobată în condiţiile legii, tipul serviciilor medicale furnizate, personalul de specialitate medico-sanitar încadrat la nivelul spitalului, continuitatea asistenţei medicale şi dotarea cu echipamente şi aparatură medi