Pe cât este sărăcia mai întinsă şi supărarea pe Putere mai neagră - pe atât sunt mai palide protestele sociale. Greu de explicat falia creată între realităţile dintr-o ţară adâncită în criză, nemulţumirile acumulate de milioane de oameni şi lipsa de vigoare a exprimării mişcării sindicale. Acest paradox este singular în Europa, continentul fiind conectat la temperatura unei toamne fierbinţi.

În Franţa, Guvernul este confruntat cu a doua zi de acţiune, după cea din 7 septembrie, împotriva reformei sistemului de pensie care preconizează să împingă retragerea din serviciu la 67 de ani. Acum două săptămâni au manifestat 2,7 milioane de francezi (Poliţia anunţând doar 1,1 milioane de participanţi). În Grecia, şirul protestelor care resping planurile de austeritate cuprind pe rând toate sectoarele - transporturi rutiere, aviaţie, căi ferate, funcţionari publici. Spania se află în pragul unei greve generale, prima după opt ani.

În Germania, puternicul sindicat al metalurgiştilor deschide seria unor manifestări punctuale. Cehia, o ţară a păcii sociale, a cunoscut luni o amplă manifestaţie la Praga, cu 40.000 de persoane din sănătate, învăţământ şi... armată. Declaraţii de nemulţumire ale sindicatelor la adresa politicii sociale a Guvernului britanic premerg demonstraţiile de stradă.

De altfel, 29 septembrie este stabilită de numeroase sindicate din Europa ca o zi de acţiune comună pentru apărarea locurilor de muncă şi pentru blocarea planurilor guvernelor de modificare a politicilor sociale în detrimentul salariaţilor şi pensionarilor. În octombrie, valul de acţiuni de protest se va muta în Italia şi Marea Britanie, iar sindicatele franceze nu opresc lupta pentru a bloca proiectul Legii pensiilor.

Trebuie să mai adaug la acest tablou al manifestaţiilor din Europa că măsurile de austeritate ale guvernelor nu au fost în nici o ţară