Nu este o noutate pentru nimeni că învăţământul s-a transformat într-un SRL fără pierderi, dacă eşti deştept şi nu ai venit la catedră să cizelezi generaţiile viitoare, Doamne-fereşte!
Şi ca să nu fiu un acuzator fără probe, iată că am găsit una, neşlefuită şi nici măcar retuşată, ci purul adevăr pe care părinţii nepoţilor mei, ambii boboci de clasa I, l-au simţit cam arzător. Care va să zică, există o învăţătoare şi o clasă de elevi, apoi picii au nevoie de uniforme, care nu mai sunt cele clasice. Fiecare şcoală are preferinţele ei. La Şcoala nr. 12 însă, există o învăţătoare care este şi sadică, pe deasupra. I-a pus pe copii să vină în vacanţă la şcoală să li se ia măsurile pentru uniforme. Apoi, acestea au fost achitate. Numai 135 de lei fiecare, un fleac... pentru buzunarul unei familii de bugetari. Apoi, când trebuiau să apară şi uniformele croite, pe măsură, ia-le de unde nu-s! Învăţătoarea le-a spus părinţilor ca, atunci când minunatele costume vor fi gata, să vină cu copiii să-şi aleagă hainele în aşa fel încât să le vină, din ceea ce va fi pus la dispoziţie de către croitor. Ce-i asta? Nici măcar bătaie de joc, ci doar o sfidare la adresa inteligenţei minime umane. Evident că uniformele nu există nici la ora actuală şi nici măcar nu se aduce vorba despre ele. Dar şedinţe pentru strângerea fondului şcolii şi al clasei se fac cu o precizie de ceas elveţian. Iar la exemplul anterior sunt convinsă că oricine mai poate adăuga alte multe întâmplări... ceea mă face să concluzionez că unele cadre didactice au uitat noţiunile de respect şi moralitate, cele care în 2010 au devenit defecte de neiertat. Păcat de adevăraţii profesori şi învăţători, care sigur se simt marginalizaţi în cloaca generală. Şi totul culminează cu inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean, noua numită Aliss Andreescu. Ştim cu toţii cum a ajuns să ocupe funcţia şi cât de bună ţesăt