E adevărat că volumul Libertinagem din 1930, publicat la capătul unei perioade mai mult decît dificile, conţine cîteva dintre poeziile cele mai cunoscute scrise de Bandeira.

Poetul trecuse de 40 de ani, speranţa vindecării de ftizie începuse să i se ivească la orizont; exorcizîn-du-şi viaţa de pînă atunci, el îşi dezvăluia chinurile, angoasele şi trăirile extreme. în acelaşi timp, Libertinagem înfăţişa un poet cuprins de valul modernismului brazilian tîrziu, utilizînd adică versul liber, poemul în proză, fragmente autobiografice transcrise cu sinceritate: iată-ne foarte departe de strofele plîngătoare ale debutului! S-ar zice că acest volum, ce se încheia cu poezia Ultimul poem, fusese conceput pentru a fi cu adevărat ultimul.

„Aşa aş vrea să-mi fie ultimul poem.

Tandru, povestind lucrurile cele mai simple şi mai obişnuite,

Arzător ca un plîns fără lacrimi.

Să aibă frumuseţea florilor fără parfum,

Puritatea flăcării celor mai limpezi diamante

Şi pasiunea celor ce se sinucid fără explicaţie".

Din fericire, n-a fost aşa. Destinul i-a dăruit lui Bandeira încă aproape patru decenii - toate ocupate pînă la vîrf de poezie.

Răsuflînd parcă uşurat că scăpase ca prin urechile acului, poetul începe să se joace, la modul superior, fireşte, la modul arghezian: nu mai respectă nici o regulă, ci scrie exact cum are chef - spre exemplu poeme în proză alături de poezie tradiţională, versuri repetitive şi halucinante alături de sonete. Moştenirea deceniilor anterioare e risipită cu graţie de către un autor ce se vede pe neaşteptate bogat, posesor a ceea ce credea că-i va lipsi în mod grav, timpul pentru scris.

Cred că celebrul volum Liber-tinagem, poeziile scrise de Bandeira înainte de 1930, nu mărturiseşte cu adevărat marea lui artă; capod