Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorie în jurul lumii în mai puţin de 80 de zile

Publicat in Curierul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Prin intermediul unei astfel de călătorii poţi ajunge prin numeroase oraşe, ţări sau chiar continente

Oricine îşi doreşte o vacanţă de neuitat, dar unele dintre cele mai frumoase şi interesante vacanţe sunt circuite în jurul lumii. Dacă Jules Verne ne spunea în 1904 cum este "Ocolul Pământului în 80 de zile", astăzi prin intermediul avionului poţi face mult mai puţin timp.

Preferinţele sunt variate şi unii oameni vor să facă circuite fie în mai multe ţări, fie în mai multe continente, sau se opresc doar la tururi prin oraşe importante.

Prin intermediul acestor circuite veţi avea ocazia să vizitaţi cele mai importante obiective turistice din diferite oraşe, posibilitatea de a vizita mânăstiri, teatre, muzee, parcuri, monumente de artă. O şansă unică de a intra în contact direct cu alte stiluri de viaţă, descoperirea principalelor obiceiuri locale.

Tur în 27 de zile

Pe site-ul unei agenţii de turism am descoperit un circuit interesant de 27 de zile care trece prin mai multe oraşe importante precum New York, Los Angeles, Papeete, Bora Bora, Sydney, Brisbane şi Kuala Lumpur. New York City, sau Big Apple, este oraşul care nu doarme niciodată. Adăposteşte nenumărate comori: Statuia Libertăţii, Empire State Building, Central Park, Broadway, Rockefeller Center, Guggenheim Museum, Metropolitan Museum of Art.

Los Angeles este al doilea mare oraş din SUA şi se poate lăuda cu unele dintre cele mai rafinate muzee, restaurante şi hoteluri, plaje nesfârşite şi zone exclusiviste de cumpărături Rodeo Drive, fiind cea mai cunoscută. Să nu uităm de Walk of Fame, Grauman's Chinese Theatre sau Kodak Theatre, de Hollywood, de marile studiouri cinematografice sau de casele starurilor. Papeete este capitala statului Tahiti, cea care oferă turiştilor pieţe tradiţionale colorate, muzee de artă şi istorie, grădini botanice, dar şi o

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 26 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 33 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 49 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 18 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

Albert NBN, oprit de polițiști pentru comportament agresiv în trafic. Trapperul a rămas fără permis

Adevarul acum o ora
Trapperul Albert NBN a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins conducând agresiv în centrul Capitalei.

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°