A privit de mică spectacolele de la Teatrul Marin Sorescu, iar acum interpretează alături de tatăl ei, actorul Ion Colan.
Spune despre ea că are o personalitate dificilă, dar vorbeşte cu căldură despre copilărie, bunici şi câinele ei dalmaţian surd.
Mai citeşte şi:
Alba Iulia: Prefaţă pentru Festivalul de Teatru
Visează să joace în piesele lui Purcărete, dar îşi doreşte să intre în pielea unui personaj, indiferent de scenă. Asta pentru că a copilărit în culisele teatrului, alături de tatăl ei.
Gata să fie modelată
Independenţa faţă de acesta a început odată cu dorinţa de a studia teatru. „Vreau să interpretez personajul aşa cum îl văd eu. Am intrat în facultate fără nicio urmă de pregătire, curat, să te poată modela“, spune Iulia.
Când a ajuns pe scena copilăriei ei sentimentul a fost deopotrivă covârşitor şi familiar.„Când eram mică îi urmăream pe actori şi îmi spuneam: Şi eu o să fiu odată aşa. Când am urcat pe scenă a fost copleşitor, dar în acelaşi timp m-am simţit ca acasă“, mărturiseşte actriţa.
Premiată la Gala Star
„Flori pentru Algernon“, piesa care i-a adus premiul cel mare la Gala Star Bacău 2009 are o poveste aparte. „Într-o seară de decembrie în cămin, am citit o carte primită de la un prieten. Am ştiut că trebuie să fac ceva cu textul ăla“, povesteşte Iulia.
A pus acest one woman show pe picioare aproape singură, iar participarea la competiţia din Bacău a fost plină de peripeţii. După ce maşina i-a rămas în câmp, a ajuns la destinaţie în dimineaţa concursului, a repetat toată ziua, a interpretat rolul şi a plecat spre Craiova pentru că a doua zi avea repetiţie generală şi premiera piesei „Nunta lui Puiu“.
Premiul de la Gala Star a însemnat pentru ea aprecierea unor profesionişti. „A fost recunoaşterea unor oameni care contau pentru mine, printre care Emil Boroghină, Ludmila Pa