Una din principalele străzi folosite pentru traversarea Sibiului de către şoferi va fi blocată pe un sens la finele săptămânii.
CITIŢI ŞI:
Strada Ocnei închisă timp de o lună de zile
Lucrări pe DN1 Sibiu – Braşov până la sfârşitul lui noiembrie
Contract reziliat la auditul pentru lucrările la drumul Sibiu – Agnita
Municipalitatea sibiană a anunţat azi că traficul pe Şoseaua Alba Iulia va fi afectat în zilele de sâmbătă şi duminică datorită unor lucrări care au loc la canalizarea menajeră. Această lucrare face parte din cadrul programului ISPA.
„În zona podului, după McDonalds, sistem Yapi va face o traversare pe Şoseaua Alba Iulia pentru introducerea reţelei de canalizare dinspre strada Agârbiceanu spre strada Grâului. Comisia de circulaţie a avizat închiderea alternativă pe această porţiune a 2 benzi de circulaţie, astfel încât traficul să se poată desfăşura pe cel putin o bandă pe fiecare sens”, a explicat Carmen Chiş, de la biroul de presă al Primăriei Sibiu.
Tot în acest week-end pe strada Nicolaus Olahus se vor executa lucrări de branşament la reţeaua de gaz. Lucrarea se va executa sub trafic, cu închidere alternativă a celor 4 benzi de circulaţie.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: