Intenţia autorului, istoric, etnolog şi diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru specialiştii activităţilor informative, istorici, politologi, sociologi, şi un "ghid" în "lumea spionajului" adresat unui public larg, interesat, dincolo de clişee, mistificări şi exagerări, de trecutul, prezentul, probabil şi viitorul unui domeniu care se împleteşte atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria şi existenţa noastră cotidiană…
E
ECK, Alexander, profesor, agent englez (Intelligence Service) în România în al doilea războ mondial. În februarie 1940, vine în România, în calitate de corespondent al ziarului "Le Jour". De fapt, lucra pentru forţele Franţei Libere conduse de generalul De Gaulle. La Bucureşti, E. stabileşte relaţii cu Nicolae Iorga şi George Brătianu, susţinând conferinţe la Institutul de Bizantinologie. La 12 iunie 1944, E. este arestat de Biroul Statistic Militar, serviciul de contraspionaj. Recunoaşte că lucrează pentru Intelligence Service. Din reţeaua de spionaj pe care o organizase în România făceau parte fraţii Mihai şi Gheorghe Tomaziu, pictor, artista Ella Cancicov, scriitorul Mihnea Gheorghiu. E. şi ceilalţi membrii ai grupului au fost eliberaţi după 23 august 1944.
D´EON de Beaumont, Charles (Lia de Beaumont) (1728-1810), diplomat, agent francez. Este recrutat ca agent al serviciului "Secret de roi". În 1754, este trimis în misiune la Curtea de la St. Petersburg, având însărcinarea de a contracara relaţiile dintre Rusia şi Anglia şi de a acţiona ca agent de influenţare în favoarea Franţei. Apare în societate travestit în femeie, sub numele de "Lia de Beaumont". În continuare, este numit reprezentant diplomatic al Franţei în Anglia, dar ajunge în conflict cu Curtea de la Paris, deoarece refuză să se întoarcă în ţară, fiind în posesia unor documente secrete compromiţătoare. Însuşi regele Franţei este nevoit să negocie