După războaiele persice (500–449 î.Hr.), Grecia antică iese din izolare, iar avântul economic creşte nevoia de învăţământ tehnic şi soluţii practice cât mai aproape de necesităţile individului. Pe lângă scepticism şi materialism apare sofismul, un curent filosofic dispus să relativeze adevărul şi normele rigide de „bun şi rău“ şi să răspândească cunoştinţele. Sofiştii erau consideraţi „învăţaţi“ sau „experţi“ în matematică, literatură, filosofie, drept, politică şi retorică. În a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., aceşti „cunoscători de materii“ călătoreau din oraş în oraş pentru a-şi răspândi cunoştinţele enciclopedice. (...)

Pentru o remuneraţie consistentă, ei ţineau lecţii pentru tineretul din clasa mijlocie. Iar prin metode de învăţământ bazate pe asertivitate, ei instruiau cetăţenii capabili cum să conducă, cum să ia parte la procesul democratic, cum să se comporte într-o dezbatere publică şi cum să se adreseze unui grup. Cuvântul-cheie al filosofiei lor era a convinge, a persuada. Sofiştii erau persoane practice instruite cu deosebire în arta elocinţei. Ei învăţau pe alţii cum să-şi prezinte şi să impună un punct de vedere, chiar dacă nu reprezintă adevărul, şi cum să câştige o dezbatere. Reprezentanţi de prestigiu ai sofismului au fost Protagoras, Gorgias, Prodikos şi Hippias din Elis. Sofiştii proveneau din toate regiunile şi îşi predau cunoştinţele în mai toate oraşele Greciei antice. Cel mai aprig critic al sofiştilor a fost Platon, care îi considera pseudoînvăţaţi şi manipulatori, de unde folosirea peiorativă a cuvântului sofist şi a derivatelor sale. Conform unor articole recent publicate, reprezentanţii de azi ai sofismului sunt consideraţi a fi „spin doctors“ şi „ghost writers“. „Spin“ este considerată o formă de propagandă, de manipulare a opiniei publice, iar „spindoctoring“ înseamnă a prezenta un fapt, un (ne)a