Vă plac ucroniile, fantasmagoriile despre ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost, care fac tabula rasa din adevărul istoric si propun în locul lui o istorie factice, neîntâmplată? Mie nu.

Nu mă interesează ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi dispărut dinozaurii, dacă America n-ar fi fost descoperită de Columb sau dacă bomba atomică ar fi fost fabricată şi folosită nu de americani, ci de japonezi. Trecutul e pe cât de ireversibil pe atât de fascinant şi de încă, mereu, prost cunoscut. La ce bun să ne pierdem vremea disecând cadavrele unor fantome în loc să ne aplecăm asupra felului în care au trăit şi au murit cu adevărat oamenii în carne şi oase?

Cred că singura scriere de acest gen pe care am apreciat-o a fost Complot împotriva Americii, de Philip Roth, şi asta pentru că subiectul ei este de fapt, la fel ca în marea majoritate a cărţilor lui, tot Philip Roth, un crâmpei din devenirea lui examinat în condiţii de laborator schimbate: cum ar fi fost copilăria scriitorului şi viaţa familiei lui dacă Roosevelt ar fi pierdut ultimele alegeri şi, conduse de pro-nazistul Lindbergh, Statele Unite ar fi ajuns un stat totalitar?

Scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt nu prea este ştiut la noi, cu toate că a scris un mare număr de piese de teatru de succes, traduse în patruzeci de limbi, jucate în cincizeci de ţări şi recompensate în 2001 cu Grand Prix du Théâtre de l'Académie Française şi multe romane. Cele grupate în Ciclul Invizibilului sunt o tentativă de a armoniza religiile şi culturile, autorul ocupându-se pe rând de budismul tibetan, de sufism, de creştinism, de creştinism în conexiune cu iudaismul şi de budismul Zen.

La part de l'autre (Partea din celălalt), Albin Michel, 2001, a fost o tentativă cutezătoare şi sofisticată de a demonstra o teză a scriitorului printr-un fel de reducere la absurd. A investit în ea talent,