Odată cu sfîrşitul verii – vacanţe, plimbăreală, gagicăreală – şi venirea toamnei – concerte, expoziţii, lansări de carte, cultură şi cultură, cum ar veni – încep să mîrîie şi cîrîie şi sindicatele. Şi jurnaliştii. Şi clasa politică intră în acţiune. Şi FMI-ul e cu ochii pe noi şi Guvernul român pe banii lor. Toată lumea intră într-un soi de luptă cu toată lumea. Şi partidele de opoziţie devin mai guralive. Şi gîndul la iarna ce urmează naşte fiori, dar generează şi probleme cu banii de încălzire. Cui să-i mai pese că un număr de babe vor crăpa de frig şi alt număr de veterani de război pierd nu mai ştiu ce drepturi? Un incomensurabil hăţiş de acte normative, taxe, impozite şi sporuri şi compensări şi, şi, şi au înnebunit şi populaţia şi administraţia. Cum să gestionezi haosul? Ce fractali, ce teoria vagului, ce numere mari, primează idioţeniile, nu matematica. Poporul nu contează, nimeni nu se interesează dacă o duce bine sau prost. E, nu e treaba lui, el trebuie să asculte şi să-şi respecte şefimea. Noi vă vom duce în Ţara Promisă. Canaanul de mîine vă va umple burdihanele goale de azi. Noi vă vom scoate din criză, numai noi vă vom putea aduce un dram de linişte şi pace dacă cu mic, cu mare acceptaţi măsurile noastre de austeritate. Păi cum? Se fac ameninţări la adresa liderilor sindicali? Ce dacă? Se bagă în sperieţi clasa muncitoare din sectorul privat nu care cumva să mişte în front şi să se alieze cu bugetărimea? Ce dacă? Unitatea sindicală ar fi un mare pericol pentru actuala putere. Şi nici opoziţia nu e unitară. Solidaritate la români? Ţi-ai găsit, mereu îşi vîră coada cîte un drăcuşor al zîzaniei. Păi cum? Şi nici studenţii nu sînt chiar cei mai fericiţi dintre pămînteni, de bugetari, pensionari şi handicapaţi ce să mai vorbim, supărare mare. Guvernul condus de – am mai spus-o – un Emil Boc iresponsabil şi incapabil de orice încearcă să convingă po