Dacă terapeutica psihofarmacologică a făcut, în ultimele decenii, paşi uriaşi către eficienţă, clinica a evoluat pe măsură, nuanţându-şi analiza diagnostică. Treptat, conceptului de boală i s-au adăugat, ca substitute facultative şi variante nosologice, categoriile de sindrom şi de tulburare psihopatologică. Ca şi cum această lărgire a conţinutului noţiunii de boală nu ar fi fost suficientă, ea a fost diluată şi mai mult prin introducerea formulei de spectru psihopatologic. În sfârşit, precizări ca de pildă nucleu şimănunchi simptomatic sau menţionarea comorbidităţilor a lărgit, dacă nu a făcut dificilă şi uneori neclară, exprimarea clinică. (...)

Aspecte ale acestor probleme au fost dezbătute la cel de-al III-lea CONGRES DE PSIHIATRIE A COPILULUI ŞI ADOLESCENTULUI, desfăşurat la Bucureşti în perioada 2–5 septembrie a.c. „Miezul dur“ al tematicii l-a constituit analiza fenomenului de suprapunere (overlapping) a două dintre afecţiunile

pervazive ale copilăriei ce concentrează în măsură din ce în ce mai mare atenţia cercetărilor clinice şi de laborator, şi anume autismul şi tulburarea deficitului de atenţie cu hiperkinezie (ADHD). Atacul tematic frontal a fost dat de dl prof. dr. Tiberiu Mircea cu expunerea: ADD şi Sindromul Asperger, mai apropiate ca ADHD de tulburarea de spectru autist? şi de dl prof. dr. Ştefan Milea cu prezentarea: Autism şi ADHD – probleme ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial. În prima comunicare, dl prof. dr. Tiberiu Mircea a arătat că afecţiunile menţionate au o evoluţie de tip pervaziv, fiind considerate tulburări precoce ale dezvoltării neuronale, ceea ce le apropie atât ca simptomatologie clinică, cât şi ca potenţial etiologic. În cea de-a doua comunicare, dl prof. dr. Ştefan Milea a afirmat că diferenţierea tulburării autiste de ADHD întâmpină uneori dificultăţi reale. Dsa a subliniat că nu este vorba doar