Moştenirea lui Picasso este atât de complexă şi de variată, atât de ancorată în tradiţie şi în acelaşi timp atât de inovatoare, încât, oricât ar fi de numeroase manifestările dedicate artei sale, ele reuşesc mereu să aducă la lumină noi puncte de vedere.

În 2009, o mare manifestare pariziană - „Picasso et les maîtres"1 - punea alături lucrări de Picasso şi creaţii ale unor pictori de la care acesta a învăţat sau cu care a simţit nevoia să se „dueleze" peste timp, reinterpretându-le opera. În lista celor 27 de artişti reprezentaţi, de la Rafael şi Velâzquez la Delacroix şi Manet, a fost inclus şi numele lui Edgar Degas.

Dacă influenţele exercitate asupra creaţiei lui Picasso de El Greco sau Cézanne au fost studiate în amănunt, rolul operei lui Degas în formarea sa artistică nu a fost niciodată subiectul unui studiu aprofundat. Este exact ceea ce şi-au propus cei doi curatori - Elisabeth Cowling şi Richard Kendall - care au organizat, în această vară, la „Sterling and Francine Clark Institute" din Williamstown, Massachusetts, unul dintre acele extraordinare mici muzee americane cu o tradiţie în organizarea unor manifestări de excepţie, o expoziţie intitulată: „Picasso privind la Degas".

Prima parte a expoziţiei, în care accentul este pus pe începuturile celor doi şi pe importanţa primordială a desenului pentru concepţia lor artistică, este neconvingătoare. Lucrările incluse, unele şcolăreşti, nu reuşesc să demonstreze nici darul lor special pentru desen şi nici că schiţele lui Picasso ar „datora" ceva celor create de mai vârstnicul artist.

Expoziţia devine mult mai interesantă de îndată ce abordează primii ani de după stabilirea lui Picasso la Paris. Cei doi artişti au avut atelierele la doar câteva străzi distanţă dar nu există nici o dovadă că s-ar fi întâlnit vreodată. Degas era însă o celebritate şi ambiţiosu