Moldovenii vor să înveţe de la români turismul şi să se folosească de experienţa lor în ceea ce priveşte fondurile europene. Ieri, oameni de afaceri din ţara vecină au participat la Braşov la un forum economic, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI). Au fost prezenţi şi ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, precum şi viceministrul Ministerului Agriculturii, Ştefan Chitoroagă, şi vicepreşedintele CCI din Moldova, Vladimir Didilică. Forumul s-a încheiat prin semnarea unui parteneriat între CCI Braşov CCI din Republica Moldova, parteneriat care să ducă la dezvoltarea de afaceri în viitor între partea braşoveană şi cea moldovenească, potrivit lui Nicolae Ţucunel, preşedinte CCI. „Sperăm ca în acest fel, prin colaborarea celor două camere de comerţ, relaţiile acestea să capete o dezvoltare mai rapidă şi să luăm fiecare dintre noi ce e mai bun de la celălalt, astfel încât să contribuim la o înviorare a relaţiilor economice”, a declarat Nicolae Ţucunel.
În ceea ce-i priveşte pe moldoveni, aceştia spun că acest parteneriat ar putea readuce România pe primul loc ca destinaţie a exporturilor moldoveneşti. „Din păcate, România a trecut pe locul 2 la schimbul comercial cu Republica Moldova. Dar sperăm ca parteneriatul să întoarcă România pe acest loc. Această colaborare este foarte importantă pe dezvoltarea relaţiilor, mai ales pe implementarea tehnologiei şi serviciilor pe care mediul de afaceri din România le-a implementat. Calea buisness-ului din Moldova spre Uniunea Europeană va trece numai prin România” a declarat Vladimir Didilică, vicepreşedintele CCI Republica Moldova.
Din România, moldovenii se gândesc să importe fertilizanţi, produse de iz fitosanitar, carburanţi, seminţe. „Eu cred că va fi un parteneriat stabil între agenţii economici din Republica Moldova şi România. Noi ceea ce avem în agricultură este mai puţin integrat ec