Membrii Cartel Alfa, Prolex şi cei din Sindicatul Salariaţilor din Penitenciarul Bistriţa s-au alăturat, astăzi, protestatarilor din toată ţara, într-o acţiune, organizată la Bucureşti, în faţa Guvernului.
În total, 185 de persoane au plecat cu autobuze sau trenuri spre Capitală, pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de măsurile austere impuse de către Guvern. Cei mai mulţi bistriţeni prezenţi la protestul din Bucureşti sunt sindicalişti de la Cartel Alfa (120), urmaţi de poliţişti (50 de persoane) şi de 15 gardieni din Penitenciarul Bistriţa.
Şirul acţiunilor de protest nu se va opri aici. Sindicaliştii bistriţeni spun că bugetarii au în vizor organizarea unei greve generale. „Momentan lucrăm la strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, care va începe prin două zile de stat acasă, urmate din a treia zi, de pichetări ale instituţiilor, fără ca salariaţii să intre în clădiri sau să desfăşoare vreo activitate. Deocamdată, doar angajaţii de la Casa Judeţeană de Pensii au semnat la unison pentru declanşarea grevei, urmează ca, până săptămâna viitoare, să adunăm semnături şi de la alte instituţii bugetare", precizează Adrian Crăciunescu, preşedintele SED Lex Bistriţa-Năsăud, cea mai amplă formaţiune sindicală a bugetarilor bistriţeni.