Codruţ Timciuc, un tânăr în vârstă de 25 de ani, condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat în această dimineaţă. Deţinutul lucra pentru o firmă din Cluj, în zona Muzeului de Istorie din Gherla şi a părăsit punctual de lucru în jurul orei 10.45.
Tânărul este originar din Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, fiind adus la Penitenciarul Gherla în 11 martie. La nivelul Penitenciarului au fost luate măsuri de alarmare a Poliţiei şi creare a unităţilor de urmărire. Pentru fapta sa, tânărul riscă o altă pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 2 ani de închisoare.
Cei care pot oferi informaţii privind deţinutul, sunt rugaţi să sune de urgenţă la 112 sau la numărul de telefon 0264-241683.
Semnalmente:
Înălţimea 178 cm
Tipul frunţii – îngustă
Tipul nasului – rectiliniu
Tipul ochilor – albaştri
Tipul gurii – mică
Tipul sprâncenelor – drepte
Tipul bărbii – rasă
Tipul mustăţii – nu poartă
Tipul corpolenţei – atletică
Tânărul este în continuare căutat de poliţişti şi de către grupările operative ale Penitenciarului.