Prelungirea recesiunii în care se zbate România cere o lege care să modifice de urgenţă actualele prevederi privind funcţionarea BNR, astfel încât atribuţiile instituţiei să fie extinse şi în domeniul susţinerii explicite a dezvoltării economice a ţării, susţine Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
"BNR, care are cei mai reputaţi analişti economici, nu se poate izola într-un turn de fildeş încercând să gândească inflaţia în afara creşterii economice. Ar trebui să menţină inflaţia ca obiectiv alături de şomaj sau de un alt indicator macroeconomic, să aibă un obiectiv dual", a declarat pentru ZF Florin Pogonaru, preşedintele AOAR.
De cealaltă parte, reprezentanţii BNR spun că pe lângă stabilitatea preţurilor, în atribuţiile lor mai intră şi stabilitatea financiară, şi că inclusiv la nivel european obiectivul băncilor centrale este stabilitatea preţurilor, nu creşterea economică. "Noi suntem membri ai Uniunii Europene, deci, ca atare, respectăm tratatele Uniunii Europene. Când se vorbeşte despre băncile centrale, Banca Centrală Europeană şi Sistemul European al Băncilor Centrale definesc ca obiectiv stabilitatea preţurilor. Nu poţi să ai ca obiectiv şi stabilitatea preţurilor şi creşterea economică. E ca şi cum ai vrea să faci două lucruri care pot intra în conflict. De aceea se vorbeşte despre mixul de politici macroeconomice: politica monetară, care aparţine băncii centrale, şi politica de dezvoltare economică, atribuită Guvernului", spune Mugur Şteţ, purtătorul de cuvând al BNR.
AOAR mai propune şi constituirea unui fond strategic de investiţii, cu o valoare de 5-7 miliarde de euro, prin emiterea de titluri de stat pe termen lung, tranzacţionabile la Bursa de Valori Bucureşti, în care să poată investi populaţia pentru o bonificaţie superioară faţă de cea oferită de bănci.
"Scopul este în primul rând să termin