Liviu Mihail Concioiu, de 21 de ani, îşi vâna victimele prezentându-se cu ID-urile „facemfrauda" şi „audiqsieben".
„Nimeni nu se pricepe mai bine decât românii, se pare, la fraude informatice pe site-urile de licitaţie", scria ziarul Los Angeles Times în 2007. Un an mai târziu, o altă publicaţie de prestigiu, The Times, numea Drăgăşani „capitala infracţionalităţii informatice", reliefând că sute de persoane din acest oraş s-au îmbogăţit, în ultimii ani, de pe urma înşelării clienţilor de licitaţii online de pe eBay cu oferte care par adevărate. „Autorii fraudelor au scos la licitaţie pe eBay chiar şi noua clădire a primăriei, a recunoscut primarul", scria The Times atunci.
Ultimul prejudiciu de peste ocean a fost produs de Liviu Mihail Concioiu, care a sustras de la compania eBay 3 milioane de dolari. Isprava tânărului de 21 de ani, derlată pe parcursul lui 2009, consolidează astfel faima Drăgăşaniului şi a României la capitolul fraude informatice. Acesta este cercetat acum de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Vâlcea (DIICOT), pentru mai multe atacuri de phishing asupra a mii de angajaţi. Peste 1.521 dintre aceştia lucrau pentru eBay, victima preferată a hackerilor români. Liviu şi alţi trei complici le trimiteau acestora un e-mail prin care erau anunţaţi că urmau să-şi piardă locul de muncă din cauza restrângerii activităţii. Angajatul avea însă şansa să primească o scrisoare de recomandare, prin accesarea unui link, unde îi apărea o pagină falsă de eBay, unde victima îşi completa datele personale, de care vâlceanul se folosea ulterior. Hackerul a făcut victime şi printre mulţi clienţi ai site-ului de licitaţie electronică, cărora le oferea o a doua şansă să participe la o licitaţie, după ce o pierduseră pe prima. A doua licitaţie era însă falsă. Cumpărătorii făceau plăţi pentru autotur