Anul acesta, în primăvară, mai precis în ziua de 14 aprilie, confratele nostru Mircea Martin a devenit septuagenar. Nu ştiu să se fi bucurat, cu acea ocazie, de vreo sărbătorire publică, la Universitate, la Uniunea Scriitorilor, cu atât mai puţin la Academie unde, ce e drept, nu este membru, dar nu din vina lui.

Nici decorat nu a fost. Aniversarea personalităţilor de anvergura sa parcă avea altădată mai multă rezonanţă. Dar să nu fim nostalgici.

Aflu totuşi că Mircea Martin va fi sărbătorit la Oneşti, peste puţin timp, în cadrul „Zilelor Călinescu". Încă e bine. Ediţia din acest an a „Zilelor" îi va fi dedicată, în mare parte, celui care a scris G. Călinescu şi „complexele" literaturii române, o carte de răsunet. Autorului i se va consacra o sesiune de comunicări. La sfârşit i se va decerna Premiul „G. Călinescu".

Nu pot să merg la Oneşti deşi aş fi vrut să fiu de faţă la sărbătorirea lui Mircea Martin. Îmi propun să particip măcar de aici, profitând de spaţiul pe care mi-l acordă, în această pagină, România literară. Voi transcrie câteva gânduri despre Dicţiunea ideilor, altă carte importantă a lui Mircea Martin. A fost retipărită recent de Editura ALL, cu unele modificări faţă de ediţia din 1981.

Sunt, iată, treizeci de ani de când Mircea Martin a lansat conceptul de dicţiune a ideilor, în cartea de care vorbesc. Acum ne spune, în cuvântul introductiv la noua ediţie, că a simţit nevoia să „reviziteze" conceptul, să-l pună „din nou la încercare", să-l abordeze „din altă perspectivă". Nu a rescris, pentru aceasta, vechea carte, ci numai i-a adăugat unele capitole, iar pe altele le-a înlocuit. Adăugate sunt comentariile despre două cărţi de care a luat act între timp, socotite „inconturnabile" pentru cine se interesează de naratologie sau de poezia modernă şi postmodernă. Este vorba de Punctul de vedere, im