GM CFR Craiova - Steaua 0-1
Stadion „Ion Oblemenco“, spectatori - 6.000.
A marcat: Nicoliţă (‘63).
GM CFR Craiova: M. Neagoe - Firoiu, R. Barbu, Cruşoveanu, Buşu - Mitroi, P. Irimescu, M. Oprea (‘80, Trifu), C. Niţă (‘66, Surugiu) - Nakamura (‘46, Vigariu), Boroiban. Antrenor: Ionel Gane.
Steaua: Tătăruşanu - Bonfim, Galamaz, Gardoş, Brandan (‘68, Latovlevici) - Nicoliţă, Ricardo, Apostol - Onofraş (‘62, B. Stancu), Bilaşco, Surdu (‘75, Szekely). Antrenor interimar: Edi Iordănescu.
Au arbitrat: Ad. Comănescu - Fl. Păunescu, M. Nicoară.
Aseară, pe „Ion Oblemen-co“, în ultimul meci din 16-imile Cupei, elevii lui Jerry Gane, încurajaţi de câteva mii de suporteri, au jucat fără emoţii, dar n-au putut să depăşească pe experimentaţii jucători ai Stelei. Din start, oaspeţii au pus stăpânire pe joc şi Bilaşco a fost aproape de a marca în minutul 2, dar Neagoe a respins senzaţional. Steaua a continuat să domine jocul, şi-a creat alte trei ocazii de a înscrie prin Bilaşco şi Surdu, dar acestea au fost irosite cu destulă uşurinţă. În această parte a disputei, portarul Neagoe a avut câteva intervenţii utile. Prima repriză s-a încheiat cu o mare oportunitate a Stelei, dar Surdu, din aproape trei metri, a trimis cu capul în bară (‘42)! Craiovenii n-au expediat nici un şut pe spaţiul porţii lui Tătăruşanu. La reluare, Neagoe se remarcă la şutul lui Surdu (‘48), apoi Vigariu a fost la un pas de a fi eroul meciului, însă Tătăruşanu este la post (‘57). Peste şase minute, Nicoliţă însă a marcat un gol spectaculos, din careul de şase metri, cu capul, după o recentrare a lui Surdu. La o greşeală a lui Latovlevici, acelaşi Vigariu nu-l poate învinge pe inspiratul Tătăruşanu (‘72). Întâlnirea s-a încheiat cu scorul stabilit în minutul 63, deşi oportunităţi au fost la ambele careuri, iar gazdele au făcut o figură frumoasă în faţa „granzilor“ din Ghencea.