Probabil ştiţi deja de campania Let’s Do It, Romania! Pe scurt, curăţarea României de gunoaie într-o singură zi: mâine. Gunoaie… în sensul de deşeuri. Pentru gunoaie umane, trebuie o campanie muuuult mai mare, de ecologizare cu eco de la ecole!

Am citit, zilele trecute, o opinie împotriva acestei campanii: de ce să strâng după alţii?

Da, nici mie nu-mi place să strâng după alţii şi nu am vocaţie de Maica Tereza. Dar, mai mult decât să-mi bag mâinile în buzunar şi să ridic nepăsătoare din umeri, dincolo de asta, mie încă îmi pasă de România. Încă mă consider cetăţean cu drepturi depline, atât cât îmi sunt ele garantate de lege şi respectate de politicieni, şi ÎMI PASĂ!

Îmi pasă dacă România este sau nu curată şi, în consecinţă, aleg nu doar să nu-mi arunc chiştocul pe stradă (sau aiurea, oriunde în alta parte decât la coş) ci şi să partip la, poate, cea mai mare acţiune de responsabilitate civică petrecută pe plaiurile mioritice postrevoluţionare.

Nu e prea mult, prea degradant pentru mine să strâng gunoaiele lăsate de alţii. E o chestie de opţiune personală până la urmă, iar orgoliul poveştii ăsteia nu ţine de aroganţa (ne)aplecatului după pet-ul împuţit ci de mândria de a fi contribuit la mai bine. Că de plâns oricine se poate plânge. Sau de strâmbat din nas. Suntem campioni la asta! Şi suntem campioni la neimplicare. De-asta, în loc de popor, suntem o masă amorfă de indivizi, uşor de stăpânit şi de manipulat.

Dincolo de scopul concret, Let’s Do It, Romania are marele merit de a ne da posibilitatea să ne demonstrăm, nouă înşine, că mai suntem un popor şi că putem scăpa de gunoaie. Gunoaie de toate felurile. Aşa că, de mâine, eu sper că ne vom reda nouă înşine o ţară (mai) curată, mai implicată şi mai responsabilă. Dar şi un popor. Şi, după aia, împreună, vedem noi ce mai e de curăţat..

În consecinţă, eu o s-o fac. Prietenii