În jurul orei 15,00, în faţa Palatului Cotroceni mai erau circa 2.500 de protestatari, a precizat pentru „Evenimentul zilei” purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, capitanul Marius Militaru. Sursa: Theodor Pană
Acesta a mai precizat că, deşi nu au creat probleme şi s-au manifestat paşnic, organizatorii manifestaţiei vor fi sancţionaţi de jandarmi.
„Organizatorii aveau autorizaţia de a protesta în faţa Palatului Victoria, până la ora 18.00. Pentru că nu au respectat traseul stabilit iniţial, cei care au organizat mitingul vor fi sancţionaţi, conform legii, cu amenzi cuprinse între 1000 şi 10.000 de lei”, a declarat pentru „Evenimentul zilei”, Marius Militaru.
Potrivit aceleiaşi surse, iniţial, la protest au participat circa 7.000 de persoane, fără, însă, să creeze probleme legate de ordinea publică. Totodată, cu puţin timp înainte de ora 15.00, în jur de zece reprezentanţi ai protestatarilor au intrat în incinta Palatului Cotroceni.
Printre aceştia se numărau Bogdan Hosu, liderul Cartel Alfa şi Marian Gruia, preşedinte la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC). Aceştia urmau să aibă un dialog cu reprezentanţii preşedinţiei.