Poate că altădată, consultând bogatul şi variatul sumar al săptămânalului LE GENERALISTE, nu m-aş fi oprit tocmai la un text despre gravidele ce se droghează, precum cel apărut în nr. 970, dacă n-aş fi citit recent, în presa noastră, un articol care din nou trăgea un semnal de alarmă privitor la amploarea pe care o ia toxicomania în România. Revista belgiană porneşte de la ideea că este dificil să se ştie cum se comportă o consumatoare de droguri în timpul gravidităţi şi apoi, când se confruntă cu experienţa maternităţii. (...)

Pentru că, fiind adesea culpabilizată de cei din jur, ea se confesează foarte rar şi cu multe precauţii medicului sau altor profesionişti din Sănătate. Se pare că, spre deosebire de părinţii pur şi simplu defavorizaţi (care beneficiază de sprijinul unor asociaţii caritabile), mamele toxicomane sunt rău văzute chiar şi de către activiştii socia Publicitate li. După opinia unor psihologi care se ocupă de mamele ce se droghează, chiar şi printre profesioniştii din domeniul sanitar este larg răspândită ideea „părintelui nedemn“, ceea ce se traduce printr-o îngrijire adesea insuficientă acordată acestor femei. Îndeobşte, dificultăţile mamei consumatoare de droguri încep de pe când e gravidă: bunăoară, lipsa de informaţii privind efectul stupefiantelor asupra produsului de concepţie poate da loc la comportamente inoportune. Căci, deseori, părinţii narcomani, culpabilizându-se, se tem să nu-i facă rău copilului. Or, puţine sunt mamele toxicomane care ştiu că – spre deosebire de cocaină şi de alcool – heroina nu este teratogenă. Ca atare, mama consumatoare de heroină va încerca de azi pe mâine să pună capăt consumului, ceea ce poate avea grave consecinţe. Căci, după cum se ştie, oprirea intempestivă a consumului de droguri este rareori încununată de succes. Mai mult: faţă cu iminenţa naşterii şi stresul generat de acest act, de obicei toxicomana