Totul păleşte în faţa vastei patologii pe care o manifestă exemplar PNL-ul. Criza, bâlbele Guvernului Boc, arestarea şi eliberarea lui Vîntu, predicţiile sumbre, mişcările sociale, toate acestea devin simple amănunte în comparaţie cu delirul înspăimântător al lui Crin Antonescu.
Ceea ce, invariabil, consideram a fi un joc politic dus la extrem a devenit, sub bagheta drogată a lui Crin, expresia desăvârşită a unei psihopatii galopante. Boala înaintează cu repeziciune şi face ravagii în rândurile liberalilor, conturând, cu un galben pregnant, liniile de forţă ale unui ospiciu glorios, care stupefiază la o primă vedere şi inspiră teamă la o privire mai atentă. Când tocmai credeai că bestiarul politicii româneşti şi-a epuizat resursele, că prestaţiile actoriceşti ale politicienilor au intrat într-un ritm repetitiv, de disc zgâriat, că grotescul şi abjecţia au atins maximul de formă, apare, consternant, Crin Antonescu şi ne dă de înţeles că lucrurile pot merge până dincolo de ceea ce, convenţional, consideram a fi sănătatea mintală, până la nebunie. Dacă profilul politicianului român părea a fi determinat, elementar, de capacitatea lui de hoţie şi lăcomie, ambele montate în rigoarea cinismului şi dispreţului, Crin Antonescu ne aduce la cunoştinţă că povestea merge mai departe, că, într-un mod "altfel", există politicieni care mizează pe ruperea totală a acţiunii politice de facultăţile unui om întreg la minte. Frust şi direct spus, Crin Antonescu şi-a făcut Guvern.
Guvernul Boc împrumută miliarde de la FMI, lăsând să zacă 30 de miliarde de euro puse la dispoziţia României de către UE, PSD-ul, după ce a urlat de mila pensionarilor, nu se mai duce la reluarea votului pe Legea pensiilor, PRM-ul linge cu pasiune flegmele pe care, cu puţin timp în urmă, le-a catapultat între ochii unor personaje foarte dragi lor acum, etc. Putem vorbi în aceste cazuri de
