Nu o zic eu, căci, Doamne-fereşte, nu am stat la curul lui Eduard Puiu, ci exact noul preşedinte al tinerilor liberali, adică Eduard Puiu. În primul rând, Puiu declară că nu a fost un pesedist activ pe vremea când a ocupat funcţia de director al Direcţiei Judeţene de Sport Brăila, de unde rezultă clar că omu' a fost pasiv.

Treaba lui, să-i fie primit, ca să zic aşa! Iar referitor la faptul că Eduard Puiu a avut, zic eu, o copilărie traumatizată, plină de neîmpliniri, frustrări şi dorinţe ascunse nesatisfăcute, iată ce a declarat acelaşi Eduard Puiu pentru Obiectivul de joi, citez: „Pentru că-mi plăcea foarte mult sportul şi pentru că-mi doream să fiu la Direcţie, aveam nevoie de o numire politică, cum se practică şi astăzi, şi vă spun cât se poate de sincer că a fost pentru prima oară când am făcut ceva ce-mi plăcea."

Vai de mine şi de mine, cât de sfâşietor! Să fii nevoit să faci doar ceea ce nu îţi place aproape 30 de ani din viaţă, mi se pare deja o pedeapsă de neimaginat nici pentru cei mai răi dintre maleficii de pe planetă. Dar oare cam ce treburi provocatoare de o imensă neplăcere o fi fost pus să facă Eduard Puiu. O fi fost silit de copiii mai mari să se joace de-a tata şi de-a tata în subsolul blocului? Nu, nu sunt dispus să cred această (per)versiune nici dacă aş auzi-o din gura d-lui Puiu şi a colegilor lui de joacă de atunci. Trebuie să fie ceva mult mai grav, care să-i fi lăsat sechele copilului şi mai apoi adolescentului Eduard Puiu. De exemplu, mă gândesc că tot timpul era luat la mişto de ceilalţi copii, fiind marginalizat, dacă nu chiar alungat, când se punea de un joc, fie că era vorba de fotbal sau de-a v-aţi ascunselea. E, aceste întâmplări şi-au pus amprenta asupra caracterului tânărului Eduard Puiu, astfel că atunci când s-a ivit ocazia să fie şi el şef o dată în viaţă, adică să fie prins în joc, Puiu a simţit că scapă de