Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că în mandatele de preşedinte ale lui Traian Băsescu Preşedinţia a devenit "o instituţie moartă, o închisoare în care preşedintele stă izolat de lume".
Iliescu a spus că în perioada în care el era preşedinte Palatul Cotroceni era "o instituţie deschisă" şi "vie", unde erau organizate spectacole şi aveau loc diverse reuniuni şi ceremonii.
"Pe vremea mea Cotroceniul era o instituţie deschisă. Pe lângă acţiunile politice propriu-zise, de contacte, de dialoguri, de discuţii cu reprezentanţii forţelor politice, ai societăţii civile, acolo e o sală de spectacole excelentă. Organizam lunar, uneori chiar de mai multe ori pe lună, spectacole, veneau artişti de frunte ai ţării, erau reuniuni, patronatele organizau acolo ceremonii anuale. Era o instituţie vie, a devenit o instituţie moartă, o închisoare în care preşedintele stă izolat de lume. Nu mai intră nimeni în Cotroceni decât adepţii lui", a afirmat Ion Iliescu, citat de Mediafax.
Întrebat ce are de reproşat actualului preşedinte, Ion Iliescu a spus că Traian Băsescu "încalcă Constituţia, nu-şi îndeplineşte obligaţiile constituţionale fundamentale de şef al statului, şi nu de şef al Guvernului şi de protector al Guvernului existent".
Iliescu a mai spus că Traian Băsescu trebuie să fie preşedinte al românilor, trebuie să fie deschis către toate forţele politice, să cultive dialogul politic, să asculte şi guvernarea, dar şi opoziţia.
"El nu face acest lucru. Nu-şi îndeplineşte obligaţiile fundamentale de şef al statului", a adăugat Iliescu.