Joi, 16 septembrie, începînd cu ora 18.00, la Institutul Cultural Român din Bucureşti a avut loc Colocviul Internaţional Vladimir Ghika – Dosar de existenţă. Acest eveniment dedicat personalităţii Monseniorului Ghika a fost organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti şi cu Institutul Italian de Cultură „Vitto Grasso“. Dosarul biografiei exemplare a Monseniorului – în curs de elaborare pentru a fi înaintat Vaticanului – cuprinde tot mai multe dovezi care sprijină beatificarea Sa. Preasfinţia Sa Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti, a luat primul cuvîntul şi a coordonat întreaga dezbatere. Începîndu-şi discursul cu un citat al Sfîntului Ioan al Crucii din Urcarea muntelui Carmel („cel care doreşte pentru sine martiriul vrea în sufletul său nu un anumit fel de moarte, ci să-l preamărească pe Dumnezeu prin martiriu şi să-i mărturisească iubirea sa ca martir“), ÎPS Ioan Robu a propus ca temă pentru acest simpozion martiriul Monseniorului Vladimir Ghika. Cine vrea martiriul, a continuat arhiepiscopul, nu vrea o anumită moarte, ci vrea să mărturisească iubirea pe care i-o poartă lui Hristos, iubire care este exerciţiul şi coroana martiriului. Vladimir Ghika a dorit şi el martiriul. În anii ’26-’27, la sfîrşitul unei liturghii, acesta afirma: „Mă stăpînesc gîndul şi dorinţa martiriului. Oare Domnul îmi va acorda într-o zi acest har, pe care mă face să-l doresc?“. Această premoniţie profetică avea să capete contur după aproape douăzeci şi cinci de ani. În perioada ’47-’48, cînd i se propune să părăsească ţara, Monseniorul rosteşte celebrele cuvinte: „Eu nu plec“. Deşi, mai tîrziu, şi-a dorit să poată părăsi ţara, statornicia alegerii făcute iniţial a biruit din nou, iar simpla lui prezenţă avea să însemne pentru cei rămaşi aici foarte mult. Întrucît Securitatea descoperise existenţa ierarhiei clandes