Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Micii „artişti“ de la arte plastice au scăpat calea ferată de gunoaie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Sute de elevi şi adulţi au strâns astăzi deşeuri din întreg judeţul pentru a le da o lecţie nepăsătorilor care aruncă ambalaje pe jos. Unul dintre voluntarii participanţi în cadrul campaniei naţionale „Let s do it, Romania!" şi-a serbat ziua de naştere adunând pet-uri, hârtii, papuci şi haine aruncate printre urzicile care împânzesc calea ferată din Bistriţa.

Sute de tineri şi adulţi au invadat, de dimineaţă, piaţa din faţa Primăriei Bistriţa pentru a spune „da" campaniei naţionale de colectare a deşeurilor „Let s do it, Romania!", cel mai mare proiect de implicare socială organizat până acum în ţară. Pentru câteva ore, aceştia şi-au imaginat că oraşul sau comuna în care locuiesc este casa lor şi că vor face curat strângând gunoaiele aruncate de alţii, din nepăsare.

Tinerii spun că prin gestul lor vor să dea un model celor care arată indiferenţă faţă de mediul înconjurător. „Nu sunt genul care să arunc ambalaje pe jos şi când văd tineri care fac asta îi atenţionez. Nu-mi place când nu e curat, iar astfel de acţiuni ar trebui să se organizeze mai des", este de părere Izabela Rigo, o studentă de 20 de ani la Facultatea de Medicină Veterinară, care i-a însoţit pe „artiştii" de la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba" din Bistriţa, de-a lungul căii ferate. Ziua de naştere printre pet-uri şi urzici Paul Emanuel Egejed este elev în clasa a V-a la „Corneliu Baba" şi a participat la această acţiune fiindcă că nu-i place când se plimbă prin Bistriţa şi vede gunoaie. „Vreau să fie curat în oraş aşa cum e şi la mine acasă. M-am trezit de dimineaţă ca să particip la această acţiune, deşi azi împlinesc 12 ani, pentru că vreau să ajut, să schimb ceva", explică elevul.

Lui, ca şi prietenului său, Ionuţ David, cu care a umplut saci de gunoaie, nu le mai place când mulţi dintre colegii lor aruncă ambalaje pe stradă. Ecologişti pentru o zi În judeţ, acţiune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 14 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 25 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°