Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Olteanu: "Cine cumpără mănuşile semnate de Pamela mă salvează!"

Publicat in Cancan, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Încântat. Alături de luptătorul Ionuţ Atodiresei Anturaj. George şi Tolea, la Gala K1 de la Constanţa pe foto cu pitbull. Speranţă. Mănuşile semnate de Pamela Anderson vor fi licitate la Gala Sexy Combat din 29 septembrie George Olteanu speră că mănuşile pe care Pamela Anderson le-a semnat la Bucureşti şi care vor fi scoase la licitaţie la sfârşitul lunii vor fi cumpărate de o persoană generoasă. "Până în prezent, cu mari eforturi, familia a reuşit să strângă 30.000 de euro. Sper cât de curând să strâng şi ceilalţi 30.000 de euro de care am nevoie pentru a-mi comanda în Statele Unite medicamentele care mi-ar salva viaţa", a spus braşoveanul. Dată fiind condiţia sa, George petrece foarte mult timp în faţa calculatorului şi televizorului, în special pe canalele de sport. Cu timpul a început să se identifice cu luptătorii, să încerce să fie exact ca ei. A descoperit boxul, wrestlingul, apoi K1 şi UFC. Este fanul tuturor acestor sporturi. "Printre favoriţii mei sunt Goldberg, Hulk Hogan şi Rey Mysterio. De mic am visat să mă pun pe picioare şi să ajung wrestler. Simt că sunt ca un luptător, ei îşi pun în fiecare săptămână titlul în joc, eu îmi pun viaţa. Pe 4 decembrie 2009, la Gala K1 de la Constanţa, cu ajutorul lui Eduard Irimia am reuşit să fiu aproape şi să strâng mâna a trei dintre vedetele wrestlingului mondial, e vorba de Raven, Rob Van Dam şi X -Pa. A fost ceva emoţionant", povesteşte George. Tot atunci i-a cunoscut şi pe Cătălin Moroşanu, pe care îl admiră, pe Cătălin Zmărăndescu, pe care îl consideră un luptător şi un familist desăvârşit, ca şi pe Ionuţ Iftimoaie. Speră să se facă bine şi să ajungă şi el într-o zi wrestler. Crede că nu e niciodată prea târziu să îţi îndeplineşti un vis. Încântat. Alături de luptătorul Ionuţ Atodiresei Anturaj. George şi Tolea, la Gala K1 de la Constanţa pe foto cu pitbull. Speranţă. Mănuşile semnate de Pamela Anderson vor fi l

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 9 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

24°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°