* vineri după-amiază a fost prezentată la şcoală, ca nou director, Iuliana Ignat, fosta directoare Emilia Meiroşu fiind eliberată din funcţie * profesorii şcolii nu au fost de acord cu decizia şi au solicitat explicaţii inspectorului general * acesta a spus că numirea directorului este atribuţia sa şi punct * după care şi-a nuanţat poziţia spunând că a descoperit probleme în documentele administrative prin care fusese numită Meiroşu * în final, şeful IŞJ a promis că va monitoriza şcoala şi dacă noul director nu-şi face treaba îl va demite
Schimbare surprinzătoare de director la Şcoala "Fănuş Neagu". Vineri, la ora 14.00, când erau doar vreo zece profesori în unitatea de învăţământ, inspectorul responsabil cu managementul, prof. Victoria Negulescu, a venit şi a anunţat cadrele didactice că din acel moment au un nou director, prof. Iuliana Ignat, în locul profesoarei Emilia Meiroşu. Surprinderea a fost cu atât mai mare cu cât în urmă cu doar trei săptămâni Emiliei Meiroşu i se prelungise detaşarea pe post până pe data de 31 august 2011.
Nemulţumiţi, profesorii prezenţi i-au solicitat o explicaţie inspectoarei, însă ceea ce li s-a spus nu i-a mulţumit. "Noi ne-am simţit jigniţi de modul în care s-a hotărât şi s-a făcut această schimbare. Când în sfârşit şcoala noastră ajunsese la un echilibru, aveam rezultate foarte bune, este adusă o persoană din afara şcolii pe care nu o cunoaştem şi care nu ne cunoaşte. Am întrebat de ce dacă trebuia schimbat directorul, nu a fost numită o persoană din şcoală şi doamna inspector ne-a spus că nu era nimeni din şcoală suficient de bun. Nu ni s-a spus de ce s-a făcut această schimbare", a declarat prof. Sergiu Munteanu.
Nici măcar directoarea Meiroşu nu ştia de ce a fost intempestiv eliberată din funcţie, deşi inspectorul general Botea a spus că discutase cu ea. De la ora 14.00 până la ora16.00 nemulţumirea a ajuns