Locuitorii de pe strada Sublocotenent Ioanesei Adrian au ajuns la capătul răbdării din cauza mirosurilor pestilenţiale. Oamenii spun că de aproximativ un an tronsonul este inundat din cauza canalizării nefinalizate, iar recla-maţiile lor nu sunt luate în seamă de edili.
Numeroşi locatari de pe strada Sublocotenent Ioanesei Adrian s-au arătat revoltaţi de faptul că sunt obligaţi să trăiască în mirosuri insuportabile. Vasile Ghilimei, unul dintre proprietarii din această zonă a oraşului, susţine că a solicitat în mai multe rânduri autorităţilor să găsească o soluţie, dar că nu a primit niciun răspuns.
„De aproape un an de zile miroase a fecale. Canalizarea se termină la câţiva metri de casa mea şi acum dă pe afară. În faţa casei am tot timpul apă. Chiar şi în beci mi-a intrat, dar am scos-o cu o motopompă“, spune Vasile Ghilimei, adăugând că cel mai rău a fost în perioada verii.
„Mirosea îngrozitor, mai ales vara, asta probabil şi din cauza căldurii. Am sunat şi la Primărie, le-am spus despre situaţie, dar până acum nu a făcut nimeni nimic“, a mai declarat vasluianul. Vasile Ghilimei susţine că cei care au case pe stradă îşi golesc fosele septice în canalizare. Conducerea Primăriei Vaslui este de părere că locuitorii de pe strada Sublocotenent Ioanesei Adrian exagerează. Viceprimarul Daniel Neacşu recunoaşte că ştie despre situaţia din acea zonă, dar precizează că nu este vorba în niciun caz de fecale, ci doar de apă pluvială.
Canalizarea se va extinde din toamnă
„Noi ştim despre ce este vorba acolo. Este o situaţie de câteva luni, dar în niciun caz nu este vorba de materii fecale sau alte mizerii. Este doar apă pluvială. Este posibil să miroase, dar, repet, nu este decât apă pluvială“, a spus Neacşu.Edilul a mai precizat că problema va fi remediată de operatorul apă-canal.
„Într-adevăr, acolo e terminaţia cana